Rabla 2026 cedează în fața maşinilor din China; Programul porneşte fără obligaţia producţiei în UE

166 ori 07-07-2026
Rabla 2026 cedează în fața maşinilor din China; Programul porneşte fără obligaţia producţiei în UE

Scriam la un moment dat că Programul Rabla 2026 va fi complet atipic, deoarece ar putea fi interzise din program maşinile produse în afara UE. Aici intrau şi modele Dacia produse în Maroc, de exemplu, dar şi toate maşinile de la producători chinezi. Ei bine, Ministerul Mediului ar fi renunţat la noul criteriu.

Vorbim aici despre Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice, care va fi lansat în condiţii similare celor din 2025. Ministerul Mediului publicase recent un proiect de modificare a ghidului de finanţare, care propunea excluderea modelelor neproduse în UE. Problema e că tot întârzie programul, iar ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că orice întârziere aduce incertitudine pentru piaţa auto.

Totuşi, Ministerul nu e de capul său şi trebuie să conlucreze cu alte autorităţi publice şi terţe părţi. Aceştia au spus deja că e nevoie de câteva luni pentru a analiza noul ordin de la Minister, atunci când s-a pus problema excluderii de branduri non-UE. Criteriul privind eligibilitatea în funcţie de locul producţiei ar putea reveni din 2027. Pentru ediţia din 2026 bugetul este de 300 de milioane de lei.

În 2025 ecotichetele au fost de 18.500 de lei pentru autovehicule pur electrice sau cu hidrogen şi de 15.000 de lei pentru plug-in hybrid nou sau motocicletă electrică. Se primeau 12.000 de lei pentru autovehicule noi cu propulsie hibrid şi 10.000 de lei pentru vehicule noi cu propulsie termică, inclusiv GPL/GNC sau motocicletă. Programul Rabla are o vechime de 20 de ani şi, mulţumită lui, au fost casate peste 1 milion de vehicule.

Au fost achiziţionate şi peste 719.000 de maşini noi, dintre care aproape 50.000 au fost complet electrice şi 9.797 plug-in hybrid.

Trebuie spus că fondurile ediţiei de anul trecut s-au epuizat în doar 13 minute de la lansare, pe 30 septembrie 2025. Astfel a fost dispusă o suplimentare a bugetului.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>