Apple renunță treptat la Qualcomm: iPhone 16e vine cu primul modem propriu

1.678 ori
<b>Apple renunță treptat la Qualcomm: iPhone 16e vine cu primul modem propriu</b>Apple a prezentat C1, primul său cip modem dezvoltat intern, marcând o tranziție majoră de la modemurile Qualcomm utilizate anterior în iPhone. Noul cip va debuta pe iPhone 16e, un model cu preț de 599 USD (aproximativ 2.715 lei), și va fi integrat..

Apple a prezentat C1, primul său cip modem dezvoltat intern, marcând o tranziție majoră de la modemurile Qualcomm utilizate anterior în iPhone. Noul cip a debutat pe iPhone 16e, un model cu preț de 599 USD (aproximativ 2.750 lei - preț în SUA), și va fi integrat treptat în întreaga gamă de produse Apple în anii următori.

Conform Apple, C1 face parte dintr-un subsystem hardware nou, proiectat să îmbunătățească durata bateriei și să optimizeze conectivitatea. Cipul este construit pe un proces de fabricație de 4 nanometri pentru modem și 7 nanometri pentru transceiver. A fost testat cu 180 de operatori din 55 de țări, ceea ce sugerează că Apple se pregătește să-l extindă rapid pe toate piețele. Totuși, modemul nu suportă rețelele 5G mmWave, un punct forte al Qualcomm, ceea ce înseamnă că Apple ar putea continua să utilizeze cipuri Qualcomm pentru anumite modele sau regiuni.

Apple a prezentat C1

Un avantaj important al C1 este integrarea sa cu procesoarele Apple, permițând optimizarea traficului de date pentru a îmbunătăți timpul de răspuns al dispozitivului. De asemenea, include GPS personalizat și conectivitate prin satelit, însă nu au fost oferite detalii despre evoluția viitoare a tehnologiei. „Nu încercăm să concurăm cu Qualcomm sau MediaTek. Construim ceva diferențiat, adaptat nevoilor utilizatorilor noștri”, a declarat Johny Srouji, vicepreședinte senior Apple pentru hardware.

Deși Apple nu a precizat când va elimina complet modemurile Qualcomm, compania americană estimează că până în 2026 doar 20% dintre iPhone-uri vor mai folosi cipuri Qualcomm. În acest context, Qualcomm și-a informat investitorii că Apple va rămâne client pentru tehnologiile sale cel puțin până în 2027, datorită unui acord de licențiere în vigoare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×