Dacă încă mai sperai la un iPhone „mini” nou, vestea de azi nu e tocmai bună. Apple nu pare să mai aibă în plan lansarea unui model de dimensiuni reduse. Astfel, iPhone 13 Mini pare să rămână în istorie, drept cel mai compact model Apple din istorie. Informația vine de la Mark Gurman, care a spus într-un Q&A că firma din Cupertino nu are planuri pentru un iPhone mai mic de 6 inch. Mai jos avem detalii.
Ultimul iPhone din seria „mini” a fost iPhone 13 mini, lansat în 2021, cu un ecran de 5.4 inch. A fost genul de telefon ideal pentru utilizatorii care voiau ceva compact, ușor de folosit cu o singură mână, dar cu specificații atractive. Problema? Acest model nu s-a vândut prea bine. Apple, ca orice companie ce trăiește din vânzări, pare că a renunțat la această serie.
Acum, cel mai mic model din noua gamă te telefoane a companiei este iPhone 16e. Chiar și acest terminal e considerabil mai mare față de vechiul 13 Mini. Practic, pare că utilizatorii care doresc telefoane „compacte” trebuie să aleagă o variantă cu panou de 6.1 inch. E adevărat că nu doar Apple face asta, în „lumea Android” existând o mulțime de modele cu panouri de peste 6.5 inch.
Pare însă că producătorii de telefoane Android au înțeles că există o mică nișă de utilizatori ce doresc telefoane mai compacte. În acest an au apărut zvonuri conform cărora se pregătesc modele rival pentru iPhone 16 sau Galaxy S25 de la Samsung. E astfel confirmat debutul unui flagship OnePlus cu display de aproximativ 6 inch și baterie mare, de 6000 mAh.
OPPO urmează să lanseze Find X8s, un flagship cu panou de 6.2 inch, iar Xiaomi ar lucra de asemenea la un astfel de terminal. Pare însă că device-urile cu diagonală sub 6 inch dispar, iar cine își dorește un telefon compact de generație nouă va trebui să aleagă unul dintre aceste terminale.


