Știm cu toții faptul că AI-ul este un mare consumator de resurse și mai știm că pentru noi utilizatorii de rând nu contează atât de mult puterea unui PC la acest capitol, eventual vrem doar un hardware capabil de productivitate, multitasking, gaming și editare video. Dar dacă ești un dezvoltator AI? Atunci poate că ai nevoie de un ASUS ExpertCenter Pro ET900N G3, disponibil de astăzi global.
ASUS îl numește un supercomputer AI, unul proiectat în format desktop și ideal pentru a livra performanță AI de nivel data center în birourile companiilor. E pentru dezvoltatori de AI, cercetători și specialiști în analiza datelor. Oferă un NVIDIA GB300 Grace Blackwell Ultra Desktop Superchip și construit pe arhitectura NVIDIA DGX Station GB300, iar asta înseamnă o putere de calcul AI excepțională.
Avem și o capacitate masivă de memorie unificată și infrastructură AI de nivel enterprise, mai precis până la 748 GB de memorie unificată partajată între CPU și GPU. Se poate lucra local cu modele AI semnificativ mai mari, iar capacitatea de procesare AI este aici de până la 20 PFLOPS. ASUS spune că acest desktop este optimizat pentru dezvoltare AI locală și oferă compatibilitate cu suita software NVIDIA AI, cu un mediu gata de utilizare pentru machine learning, analytics și experimentare AI.
Mai aflăm că ET900N G3 a fost testat la rularea modelului AI open-source de mari dimensiuni Qwen, unde a atins un randament de ieșire de aproximativ 864 de tokeni pe secundă, iar procesarea combinată de intrare și ieșire a ajuns la aproximativ 1.600 de tokeni pe secundă. Totul sună impresionant, la fel și prețul dezvăluit de un retailer britanic, de aproape 120.000 de lire!


