BYD a reconfigurat modelul său de top din gama electrică de lux, Yangwang U7, iar noutatea nu e deloc subtilă: autonomia depășește 1.000 km cu o singură încărcare. E vorba de versiunea echipată cu o baterie Blade de 150 kWh pe tehnologie LFP (litiu-fier-fosfat), una dintre cele mai mari baterii instalate vreodată pe un vehicul de serie. Pentru comparație, majoritatea mașinilor electrice actuale folosesc acumulatori între 60 și 100 kWh.
Doar că autonomia asta spectaculoasă vine cu un cost: greutate. Bateria cântărește 926 kg, adică aproape cât o Dacia Spring întreagă. În funcție de configurație, masa totală a mașinii ajunge până la 3.290 kg. Chiar și varianta „ușoară”, cu baterie mai mică, cântărește peste 3 tone. Apropo de opțiuni: dacă nu vrei să parcurgi 1.000 km dintr-un foc, ai și o versiune cu baterie de 135,5 kWh, care oferă o autonomie de până la 800 km. Versiunea anterioară a aceluiași acumulator era cotată la 720 km, semn că BYD a lucrat bine și pe partea de software și eficiență.
Totuși, Yangwang U7 nu e doar despre autonomie. Sub capotă... de fapt, în fiecare roată e câte un motor electric. Patru la număr, fiecare cu 240 kW. Totalul: 960 kW, adică 1.287 CP. Pentru o limuzină de peste 3 tone, accelerația de la 0 la 100 km/h în 2,9 secunde e cel puțin neașteptată. Iar dacă ai drum liber în față, poți atinge 270 km/h.

La interior, accentul rămâne pe confort și spațiu. Caroseria are 5,26 m lungime, 1,99 m lățime, iar ampatamentul de 3,16 m promite spațiu cât pentru o cabină de business class. Se oferă atât în versiune cu 5 locuri, cât și într-o variantă mai luxoasă, cu 4 locuri individuale. Deși pare colos, coeficientul aerodinamic este de 0,195 Cd – mai bun decât la multe modele sportive – ceea ce contribuie la eficiența pe autostradă.
Pentru a ține sub control greutatea și mișcările caroseriei, BYD a pus pe U7 suspensia activă DiSus-Z, capabilă să reacționeze rapid la denivelări și viraje. La capitolul siguranță, mașina vine cu sistemul de asistență la condus „God's Eye A”, echipat cu 3 senzori LiDAR care monitorizează în timp real drumul și obstacolele.
Modelul se poziționează ca rival pentru limuzinele de lux occidentale, iar prețul pornește de la aproximativ 76.700 euro. BYD îl descrie drept un „flagship de un milion de dolari”, iar în condițiile în care autonomia trece de pragul simbolic de 1.000 km, declarația nu pare deloc exagerată.


