Cei de la Sony au avut noutăți la mijloc de lună februarie, noutăți din zona audio. Pentru început am descoperit lansarea căștilor wireless in-ear WF-1000XM6 cu o recenzie detaliată proaspăt publicată aici și în al doilea rând a venit o nouă culoare pentru varianta over the ear, adică WH-1000XM6.
Vorbim despre un model pe roz, un roz pal numit Sand Pink, care simt că se potrivește acum în prag de primăvară, o nuanță ușor de accesorizat cu multe ținute și care completează colecția deja compusă din opțiunile negru, albastru și argintiu. Dacă totuși vrei noua culoare vei avea de plătit mai mult, cu aproximativ 300 lei extra peste celelalte variante deja disponibile.
În afară de schimbarea estetică nu avem nimic nou, căștile oferind un sistem de ANC excelent cu 12 microfoane, autonomie de până la 40 de ore, cât și soluția Cinema 360 Reality Audio Upmix care schimbă modul în care experimentezi un stream audio din filme.
Căștile costă 2299.99 lei și le găsești la precomandă pe eMAG aici!







