Dacia a adus oficial pe piața din România noul său SUV de segment C - Bigster. Acest model sosește pentru a completa gama de SUV-uri a brand-uri, alături de Duster. Produs la Mioveni , Bigster este cel mai mare model Dacia de până acum, cu un design conceput integral în România. În articolul de față aflăm ce echipări există și cât costă noul model.
Bigster pornește de la 23.000 euro în România în variantă Essential și ajunge la 29.500 de euro în varianta de top Journey Hybrid 155. Dacă se adaugă toate opțiunile disponibile, suma de comercializare poate depăși 31.000 de euro.
SUV-ul e disponibil în 4 niveluri de echipare:
- Essential: varianta de bază, cu echipamente esențiale.
- Expression: un nivel intermediar, cu dotări suplimentare.
- Extreme: destinat amatorilor de off-road și activități outdoor, cu plafon panoramic electric și bare de pavilion modulabile.
- Journey: orientat spre confort, având hayon electric și scaun șofer cu reglaje electrice.
Dacia Bigster are o lungime de 4,57 metri, fiind mai mare decât Duster (4,34 m) și chiar decât Jogger (4,55 m). E disponibil în două variante de motorizare. Pe de o parte avem TCe 130 mild-hybrid, cu un motor pe benzină și asistență electrică. Pe de altă parte apare și o variantă Hybrid 155, cu sistem clasic hibrid, fără încărcare la priză, similar cu cel inclus pe Renault Arkana.
Bigster este un model strategic pentru Dacia, având rolul de a atrage clienți noi, inclusiv din zona celor care nu au mai cumpărat până acum un model al mărcii românești. Producția acestuia va contribui la creșterea volumului total al uzinei Dacia spre 350.000 de unități anual, comparativ cu 309.000 în 2023.
Odată cu lansarea Bigster, Dacia își consolidează prezența în segmentul SUV-urilor compacte, unde vânzările anuale în Europa depășesc două milioane de unități.