Românii continuă să prefere mașinile la mâna a doua, iar datele oficiale pe aprilie 2025 confirmă trendul. Conform TechRider.ro, au fost înmatriculate 34.383 de vehicule second-hand, cu 16% mai multe față de aceeași lună din 2024. În total, în primele patru luni ale anului s-au depășit 130.000 de mașini rulate înmatriculate, de cel puțin trei ori mai multe decât mașinile noi.
Motivul? Prețurile mai accesibile și oferta variată. În paralel, înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 25%, ceea ce întărește ideea că piața auto second-hand e în plină expansiune.
Hai să vedem și care sunt cele mai populare mărci cumpărate de români în aprilie 2025:
- Volkswagen: 6.491 unități
- BMW: 4.270 unități
- Audi: 3.303 unități
- Renault: 2.349 unități
- Mercedes-Benz: 2.236 unități
- Dacia: 1.919 unități
- Skoda: 1.905 unități
- Ford: 1.693 unități
- Opel: 1.440 unități
- Nissan: 1.065 unități
Pe lângă acestea, au fost căutate și mărci precum Volvo (1.042), Peugeot (909) sau Hyundai (740). Tesla, Land Rover și Lexus sunt prezente, dar cu volume mai mici, semn că interesul există, dar prețurile încă țin pe loc achiziția.


