Centrul NewTech Academy se lansează în România și aduce cele mai performante metodologii de formare în domeniul tech

2.522 ori
<b>Centrul NewTech Academy se lansează în România și aduce cele mai performante metodologii de formare în domeniul tech</b>Finalul de lună mai a fost marcat și de un eveniment local și anume lansarea Centrului NewTech Academy în România. Am participat la conferința în cadrul căreia a fost realizat acest anunț și am aflat detalii despre

Finalul de lună mai a fost marcat și de un eveniment local și anume lansarea Centrului NewTech Academy în România. Am participat la conferința în cadrul căreia a fost realizat acest anunț și am aflat detalii despre cât de importantă este tehnologia mai ales acum în contextul pandemiei, cum ne conectează și cum coduce la progres. Lansarea acestui centru este posibilă grație unui parteneriat global cu Wawiwa Tech Training și avem detalii extra în rândurile următoare. 

În primul rând suntem informați că membrii Wawiwa Tech Training dețin cumulat peste 100 ani de experiență în domeniul tehnologiei informaționale și că NewTech Academy va deveni un centru de excelență în educația tehnologică, cu programe de formare de ultimă oră. Sunt vizate programe full-stack, front-end, user information (UI)/user experience (UX), securitate cibernetică și data mining. Misiunea acestui centru este aceea de a crea specialiști pentru profesii cu cerere mare în sectorul tech

NewTech Academy

Tinerii profesioniști din România vor fi sprijiniți de centrul de formare NewTech Academy pentru a accesa industria tehnologică cu abilități noi și experiențe practice. Vor fi oferite astfel programe de formare profesionale aliniate la nevoiel industriei IT și ale angajatorilor din România. Iată ce a declarat Lavinia Chican, Board Member NewTech Academy:

„Nevoia de a învăța în permanență este, pentru fiecare dintre noi, o premisă pentru a continua să evoluăm în orice domeniu și oportunitatea de a descoperi mereu noi oportunități și perspective personale și profesionale. NewTech Academy este un hub de educație tehnologică care răspunde unor nevoi importante ale pieței de muncă și anume: calificarea la nivel înalt a viitorilor angajați și aducerea lor mai aproape de angajatorii din industria IT&amp;C, FMCG, banking, retail etc. NewTech Academy oferă un sistem integrat de programe de formare, completat de experiențe practice, aplicate nevoilor profesiei respective. Astfel, NewTech Academy va pregăti candidați foarte bine pregătiți, ceea ce va constitui o bază solidă pentru plasarea în locurile de muncă vacante în aceste domenii.”

Mai aflăm totodată că industria IT are o mare nevoie de profesioniști și că pe baza unor studii fundamentale, până în 2025 vor fi create 145 milioane de noi locuri de muncă digitală precum cercetători de cloud și date, analiști în domeniul securității cibernetice, dezvoltatori de software sau specialiști în DevOps. În România, NewTech Academy va organiza programe intensive de formare cu desfășurare interactivă, online sau hibrid, adaptate noilor cerințe ale pieței.

Toate programele vor fi predate de către mentori internaționali și formatori locali, cu experiență în industrie care încorporează cunoștințe și exerciții personale și de grup. Structura programelor a fost dezvoltată de profesioniști din industria tehnologiei israeliene, în conformitate cu standardele locale. Inițial vor fi oferite programe de recalificare pentru 3 posturi foarte solicitate de angajatorii din România:

  • Full-Stack Developer (durată de 9 luni)
  • Front-End Developer (durată de 6 luni
  • UI/UX (durată de 6 luni)

Ulterior vor fi adăugate și alte programe precum specializarea în securitate cibernetică, cercetarea datelor (data mining) și multe altele. Detalii extra pot fi aflate de aici

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×