În cadrul CES 2021, ASUS a lansat multe laptopuri, mai ales de gaming. Majoritatea acestora oferă conectivitate WiFi 6E și bineînțeles, avem și un nou router dedicat gamerilor cu suport pentru acest standard. ROG Rapture GT-AXE11000 aduce cele mai noi dotări în lumea gamingului și nu numai, oferind suport WiFi 6E pentru toate dispozitivele compatibile. Toate detaliile mai jos.
ROG Rapture GT-AXE11000 este primul router din lume care folosește noua bandă de frecvențe de 6 GHz, cu până la 7 canale suplimentare de 160 MHz și capacitatea de a conecta un număr mult mai mare de dispozitive. Totuși, pentru a beneficia de toate caracteristicile oferite, veți avea nevoie de dispozitive compatibile WiFi 6E, precum noul ASUS Zephyrus DUO 15 SE sau noul Samsung Galaxy S21 Ultra.
Routerul este tri-band și suportă rețele combinate de până la 11.000 Mbps (în condiții ideale). Astfel, 1.148 Mbps în banda de 2,4 GHz, 4.804 Mbps în banda de 5 GHz și 4.804 Mbps în banda de 6 GHz. ROG Rapture GT-AXE11000, dispune de asemenea de agregare WAN pentru viteze de până la 2 Gbps. Prin intermediul suportului WiFi 6 4x4 și portului WAN/LAN de 2.5 Gbps, utilizatorii pot obține viteze multi-gigabit atât pe cablu, cât și wireless.
La interior, routerul dispune de un procesor quad-core la 1.8 GHz pe 64 biți și 1GB de memorie RAM. Specificațiile permit procesarea în paralel atunci când primește date de la mai multe dispozitive de ultimă generație. Bineînțeles, routerul este dedicat gamerilor. Acest lucru se vede de la prima privire, designul agresiv și iluminarea RGB fiind prezente aici. Avem și Game Boost pentru prioritizarea dispozitivelor de gaming din rețea. Totodată, include o perioadă de încercare gratuită de 90 de zile a rețelei de gaming Outfox, asigurând o rețea rapidă și stabilă către serverul jocurilor.
Dacă cele 8 antene nu vi se par suficiente pentru acoperire, routerul suportă ASUS AirMesh, permițând utilizatorilor să-și creeze propria rețea WiFi mesh prin conectarea altor routere compatibile. În plus, GT-AXE11000 include și protecție pe viață prin intermediul AiProtection Pro, o soluție de securitate a rețelei din clasa comercială, bzată pe tehnologia Trend Micro. Aceasta protejează toate dispozitivele conectate la rețea. Iată și lista cu porturi disponibile:
- 1 x RJ45 10/100/1000 Mbps pentru WAN
- 4 x RJ45 10/100/1000 Mbps pentru LAN
- 1 x 2.5G WAN/LAN
- 2 x USB 3.2 Gen 1
ROG Rapture GT-AXE11000 va avea un preț de 550 de dolari, dar încă nu avem informații despre disponibilitatea pe plan local.