CES 2023: ASUS prezintă laptopurile BR1102C și BR1102F; Modele fiabile pentru elevi, cu autonomie de până la 10 ore

1.204 ori
<b>CES 2023: ASUS prezintă laptopurile BR1102C și BR1102F; Modele fiabile pentru elevi, cu autonomie de până la 10 ore</b>ASUS a adus în cadrul CES 2023 și două laptopuri dedicate elevilor și studenților: modelele BR1102C și BR1102F. Deși la specificații nu apar diferențe, varianta cu C în coadă aduce o formă tradițională, cu clapetă, în timp ce versiunea cu F în coadă

ASUS a adus în cadrul CES 2023 și două laptopuri dedicate elevilor și studenților: modelele BR1102C și BR1102F. Deși la specificații nu apar diferențe, varianta cu C în coadă aduce o formă tradițională, cu clapetă, în timp ce versiunea cu F în coadă primește o balama ce se poate roti la 360 de grade. Detalii avem mai jos.

Laptopurile aduc un design robust și compact. Primim display de 11.6 inch în diagonală și certificare militară, noile modele rezistând la șocuri puternice, căderi, lovituri și uzură zilnică. De asemenea, dispun de o tastatură rezistentă la apă, iar exteriorul e ranforsat, rezistând inclusiv la zgârieturi. O bară de protecție de cauciuc se regăsește la exterior.

Construit pentru a încuraja elevii să învețe de oriunde s-ar afla, caracteristicile educaționale ale modelului BR1102 fac învățarea la distanță ușoară și distractivă. Primim CPU-uri Intel Core din generația a 12-a, sistem de operare Windows 11 Education, baterie cu autonomie de până la 10 ore, conectivitate de mare viteză și cameră web cu tehnologie pentru reducerea zgomotului de imagine. În spate se află și o cameră de 13 MP. 

De asemenea, BR1102 este construit să reziste, cu un design sustenabil și mentenanță redusă, reducând la minimum nevoia de depanare și administrare pentru echipele IT, maximizând beneficiile pentru mediu. Șuruburile uniforme înseamnă mai puține piese pierdute, iar designul modular îl face flexibil în diverse medii de învățare. 

Ca un beneficiu suplimentar, tastatura tratată cu ASUS Antimicrobial Guard este verificată conform standardului ISO privind inhibarea dezvoltării bacteriilor cu peste 99% pe o perioadă de 24 de ore, ajutând la menținerea suprafețelor laptopurilor curate și igienice.

Prețurile nu au fost încă anunțate, dar laptopurile ajung în magazine în următoarele luni.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×