După o perioadă în care segmentul aspiratoarelor robot premium a fost dominat de modele care depășesc frecvent 5.000 sau chiar 8.000 de lei, Dreame L40 Ultra CE încearcă să ofere o alternativă mai accesibilă fără să renunțe la funcțiile importante. Modelul combină aspirarea și spălarea podelelor, include o stație automată și pune accent în special pe curățarea eficientă a locuințelor în care există animale de companie.
Prețul se situează în general între 2.000 și 2.500 de lei, ceea ce îl poziționează într-o categorie mult mai accesibilă decât multe dintre modelele flagship ale producătorului. Chiar și așa, robotul păstrează specificații care până nu demult erau rezervate variantelor de top, inclusiv navigație cu LiDAR, stație de întreținere automată și o putere de aspirare de 13.000 Pa.
Peria TriCut Brush face diferența în locuințele cu animale
Unul dintre cele mai importante elemente ale acestui model este TriCut Brush, o perie concepută special pentru gestionarea firelor lungi de păr și a blănii animalelor. În loc ca acestea să se înfășoare în jurul periei, sistemul utilizează o lamă integrată care taie firele și le direcționează către sistemul de aspirare.
Dreame L40 Ultra CE - Fotografii (galerie)
Peria dispune de o bandă antistatică și este montată la un unghi de aproximativ 50 de grade pentru a colecta mai eficient părul. De asemenea, spațierea redusă dintre elementele metalice contribuie la limitarea blocajelor produse de particule mai mari, în timp ce sistemul intern controlează procesul de tăiere pentru o funcționare constantă.
Aspirare puternică și autonomie ridicată
La capitolul specificații, Dreame L40 Ultra CE oferă o putere de aspirare de 13.000 Pa, un sac de praf cu o capacitate de 3,2 litri și o baterie de 5.200 mAh. Potrivit producătorului, autonomia poate ajunge la aproximativ 260 de minute, suficient pentru curățarea unei locuințe mari într-o singură sesiune.
Robotul utilizează tehnologia Smart Pathfinder împreună cu sistemul Laser Single Line pentru cartografiere și evitarea obstacolelor, iar detectarea covoarelor este realizată ultrasonic. În momentul în care identifică o astfel de suprafață, mopurile se ridică automat cu 10,5 mm, astfel încât covoarele să nu fie udate în timpul procesului de curățare.
Stația automată reduce intervențiile utilizatorului
Stația inclusă automatizează mare parte din întreținerea zilnică. Aceasta golește recipientul de praf, spală mopurile folosind detergent, le usucă cu aer cald și completează automat rezervorul de apă al robotului.
În condiții normale de utilizare, sacul de praf din stație necesită înlocuire aproximativ o dată la 100 de zile, ceea ce reduce semnificativ operațiunile de întreținere. În plus, detergentul necesar spălării mopurilor este inclus în pachet, un detaliu care nu este oferit întotdeauna de toți producătorii.
Control prin aplicație și funcții utile
Configurarea se realizează prin aplicația Dreamehome, unde utilizatorul poate crea și modifica harta locuinței, poate defini zone interzise, poate seta tipul podelei și poate programa curățenia pentru fiecare încăpere. Tot din aplicație sunt disponibile comenzile rapide și istoricul sesiunilor de curățare. Modelul nu include cameră video pentru monitorizarea locuinței, însă accentul este pus pe funcțiile esențiale de aspirare și spălare, fără dotări suplimentare care ar putea crește costul produsului.
Vine însă cu control vocal din aplicație. Dreame L40 Ultra CE este disponibil în variantele de culoare negru și alb, iar prețul de comercializare este, în funcție de retailer și promoțiile disponibile, de aproximativ 2.000-2.500 de lei.
Dreame L40 Ultra CE
- Tip produs: Aspirator robot
- Putere de aspirare: 13.000 Pa
- Autonomie: Până la 260 minute
- Sistem mop: DuoScrub, RoboSwing
- Navigație: Pathfinder, evitare obstacole 3DAdapt
- Filtru: EPA E11
- Capacitate recipient praf: 0,32 l
- Capacitate rezervor apă: 0,15 l
- Control: Aplicație mobilă, comenzi vocale
- Alimentare: Acumulator
- Tip aspirare: Uscată
- Suprafețe compatibile: Multi-suprafețe
- Putere: 1300 W
.jpg)
.jpg)

