OpenAI introduce în ChatGPT un nou centru de confidențialitate, disponibil treptat utilizatorilor autentificați cu abonamente Free, Go, Plus, Pro și Business. Privacy Center poate fi accesat din meniul contului și centralizează explicații despre memorie, reclame personalizate, locație, conversații temporare, aplicații conectate, autentificare multifactor și utilizarea datelor.
Noua secțiune nu funcționează însă ca un panou de control propriu-zis. Deschiderea sa nu dezactivează funcții, nu șterge date și nu modifică politicile stabilite de administratorul unei organizații. Fiecare categorie oferă explicații și un buton „Manage”, care redirecționează utilizatorul spre setarea corespunzătoare deja existentă în ChatGPT. Există câteva detalii importante. Ștergerea unei conversații nu elimină automat și o informație salvată în Memory, aceasta trebuind ștearsă separat.
În mod similar, dezactivarea opțiunii prin care conversațiile ajută la îmbunătățirea modelelor se aplică utilizării viitoare a datelor, fără să șteargă istoricul existent sau să modifice setările memoriei. Centrul explică și modul de funcționare al reclamelor. Utilizatorii eligibili ai planurilor Free și Go pot vedea reclame chiar dacă dezactivează personalizarea, acestea fiind selectate în continuare pe baza conversației curente și a unor informații generale. OpenAI afirmă că advertiserii nu primesc conversațiile, istoricul, informațiile memorate sau datele personale ale utilizatorilor.
Privacy Center este disponibil pe web, iOS și Android, dar lansarea se desfășoară etapizat, iar funcțiile afișate pot varia în funcție de regiune, abonament și tipul contului. ChatGPT Enterprise, Edu și ChatGPT for Healthcare nu sunt incluse momentan. Practic, noua secțiune trebuie privită ca un ghid pentru opțiunile de confidențialitate, nu ca un instrument care le configurează automat.
