Interesul public pentru infrastructură a crescut enorm în ultimii ani. Vorbim despre autostrăzi, drumuri publice, proiecte strategice. Toată lumea vrea să știe ce se construiește, cine construiește și, mai ales, în ce stadiu sunt lucrările. Am descoperit recent un proiect foarte interesant care reușește să aducă ordine și transparență într-un domeniu unde acest lucru lipsește. E vorba despre site-ul CineConstruieste.ro, pe care îl analizăm în rândurile ce urmează.
Platforma se prezintă ca un „watchdog” al infrastructurii din România. Explorând-o mai atent, pare că își respectă promisiunea. Elementul central este „Harta autostrăzilor din România”, o unealtă interactivă care îti permite să vezi rapid toate proiectele majore, de la A0 - Centura Bucureștiului, la A7 (Ploiești - Siret), A8 (Autostrada UniriI) sau A3 (Autostrada Transilvania). Fiecare transon este clar marcat și corelat cu stadiul real al proiectului.
Ce mi s-a părut extrem de util este filtrarea după stadiul proiectelor. Cu un simplu click poți vedea ce este în licitație, ce se află în execuție și ce proiecte sunt blocate sau întârziate. Un alt punct forte al platformei este componenta financiară. Pentru fiecare proiect sunt afișate valorile estimate ale contractelor, atât în euro, cât și în lei. Vorbim de sume uriașe, iar la nivelul întregii baze de date, valoarea cumulată depășește zeci de miliarde de euro.
Faptul că aceste informații sunt centralizate într-un singur loc ajută pe oricine vrea să înțeleagă dimensiunea reală a investițiilor în infrastructură. Mi-a atras atenția și baza de date a licitațiilor, care nu se limitează la autostrăzi. Sunt incluse proiecte de drumuri expres, infrastructură energetică, construcții publice sau sportive.
Pentru fiecare găsești detalii precum autoritatea contractantă, tipul procedurii, codurile CPV, dar și informații despre contestații. Cel din urmă e un aspect esențial, adesea ignorat, care explică de ce multe proiecte publice bat pasul pe loc.
Nu în ultimul rând, secțiunea dedicată constructorilor oferă un tablou al companiilor active pe piața românească. Nu e vorba doar de nume mari, ci de corelarea lor cu proiectele în derulare, performanța din teren și istoricul contractual.
Cu alte cuvinte, nu vorbim doar despre un site informativ, ci despre o platformă destul de interesantă ce reușește să centralizeze date într-un mod transparent, într-un domeniu notoriu pentru lipsa de claritate. Dacă ești curios, accesezi platforma aici. Există și o pagină de Facebook oficială, dacă vrei să urmărești proiectul și noutățile în ceea ce privește infrastructura din România.





