Pare că în ultimii ani au revenit în atenția gamerilor consolele portabile. Deși există o mulțime de variante puternice care rulează Windows sau Steam OS, cea mai populară astfel de consolă rămâne Nintendo Switch, care sosea în 2017. Ei bine, la 6 ani de la debut pare că ne pregătim de lansarea unui nou model, mai puternic. Studiourile de jocuri au primit deja kit-uri de dezvoltare, iar pe web se vehiculează că noua consolă portabilă ar putea fi prezentată chiar în această lună. Mai multe detalii avem mai jos.
Informațiile sosesc din Spania, prin intermediul unui tipster de încredere numit Nash Weedle. Pare că Nintendo a trimis deja spre astfel de studiouri kit-uri ce includ noua consolă. Dacă zvonurile sunt reale, prezentarea sa ar putea avea loc în următoarele zile. Nu e încă clar sub ce denumire va sosi consola, dar ar fi vorba despre un succesor pentru Switch. Astfel, e posibil să vorbim fie despre „Switch 2”, fie despre „Switch Pro”.
Studiourile nu pot confirma zvonurile întrucât și-ar pierde parteneriatele Nintendo complet, dar mai mulți YouTuberi vorbesc despre lansarea unei noi console în ultima perioadă. De asemenea, sunt și leak-uri de la retaileri precum Best Buy sau chiar informații privind noua consolă Nintendo în email-uri trimise de către CEO-ul Activision Blizzard, Bobby Kotick.
Acesta spunea în urmă cu o săptămână că înlocuitorul lui Nintendo Switch va aduce o performanță comparabilă cu generația a 8-a de console. Asta înseamnă că vorbim despre o putere comparabilă cu cea oferită de Xbox One sau PlayStation 4.
Deși există multe indicii și sunt șanse mari ca o nouă consolă Nintendo să sosească, vă recomand să priviți cu o ușoară reticență zvonurile până la un anunț oficial din partea companiei. Nintendo are obiceiul de a anunța subit console și jocuri, la fel cum trailer-ul pentru noul Super Mario Bros. Wonder a luat cu asalt internetul în ultimele zile, imediat după prezentarea trailer-ului.