Contul Disney+ nu va mai putea fi împărțit cu prietenii sau familia, după modelul Netflix; Măsura va fi impusă pe etape

3.164 ori
<b>Contul Disney+ nu va mai putea fi împărțit cu prietenii sau familia, după modelul Netflix; Măsura va fi impusă pe etape</b>După cum aflam în urmă cu ceva timp, anul 2024 nu vine cu vești tocmai bune pentru utilizatorii Disney+. În SUA platforma de streaming nu mai poate fi împărțită cu prietenii sau familia, iar curând măsura va fi implementată și în alte regiuni

După cum aflam în urmă cu ceva timp, anul 2024 nu vine cu vești tocmai bune pentru utilizatorii Disney+. În SUA platforma de streaming nu mai poate fi împărțită cu prietenii sau familia, iar curând măsura va fi implementată și în alte regiuni, inclusiv în România. Directorul general al companiei Disney, Bob Iger, a oferit noi detalii, dezvăluind inclusiv data la care măsura va începe să fie aplicată. 

Conform directorului Disney, măsura va fi aplicată începând din luna iunie în câteva țări, iar pe scară mai largă, din luna septembrie a acestui an. Prin această mișcare compania urmărește să-și crească veniturile obținute de pe urma vânzărilor de abonamente la serviciul său de streaming video. 

Decizia pare să vină după ce platforma rivală, Netflix, a raportat o creștere a numărului de abonați noi, după interzicerea partajării conturilor. Disney nu permitea, în teorie, ca un cont să fie partajat între mai multe persoane, însă nu exista vreo barieră care să oprească acest lucru. Acum pare că vom primi un soi de mesaj similar cu cel afișat de Netflix în cazul conturilor împărțite între mai multe persoane.

Și Hulu aparține de Disney, iar acel serviciu de streaming a luat măsura limitării partajării contului în afara locuinței titularului încă de pe 14 martie. Acum, rămâne de văzut când va fi aplicată măsura pentru Disney+ în România.

Aș mai menționa că pe lângă stoparea partajării de conturi, Disney+ a urcat și prețurile, astfel că de la 29.99 lei pe lună s-a ajuns la 36.99 lei în România. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×