Mi-ar fi plăcut ca la început de săptămână să vă vorbesc despre un leak proaspăt asociat jocului Grand Theft Auto VI, dar din păcate nu avem așa ceva pe listă. Nu ne îndepărtăm totuși de segment, pentru că avem detalii despre PlayStation 6, consola de gaming așteptată prin 2028-2029, atât în varianta standard, cât și ca format pliabil.
Informațiile de astăzi vin prin intermediul publicației MP1st, un articol în care se vorbește despre cum Sony va îmbunătăți dotările consolei PS6, cu un focus mare pe cloud gaming. Pentru gaming local însă, vom primi un SSD actualizat, cu tehnologie PCIe 5.0, pentru descărcări mai rapide și timp redus de încărcare, aparent performanță dublă față de un PS5.
Ce mi se pare ciudat este că PlayStation 6 va avea 1 TB de stocare, același punct de plecare și pentru PS5, dar nu suficient pentru ce jocuri mari avem în prezent, mai ales în gând cu GTA 6 care va avea sute de GB. Sony ar experimenta cu diferite metode prin care să reducă mărimea instalărilor de jocuri, fiind luat în calcul și un GPU AI care va micșora fișierele înainte de a le reconstrui.
Vom mai avea și suport pentru rularea de jocuri PS5. La fel ca în cazul lui PlayStation 5 va fi greu de recomandat sau chiar și cumpărat un PS6 la debut. Jocurile vor fi puține, cele special create pentru noua platformă și eu unul nici în prezent nu văd PlayStation 5 ca având o colecție atât de mare de titluri care să cucerească.
S-a cumpărat pentru dorința de upgrade, pentru un hardware mai potent și pentru gândul că va suporta GTA 6...







