El Salvador poate intra în incapacitate de plată după ce a adoptat Bitcoin ca monedă oficială

1.398 ori
<b>El Salvador poate intra în incapacitate de plată după ce a adoptat Bitcoin ca monedă oficială</b>El Salvador a făcut istorie în 2021 atunci când a devenit prima țară de pe glob care a adoptat Bitcoin ca monedă oficială. Dacă pe atunci moneda era în creştere, acum valorează o treime din maximul toamnei trecute, iar El Salvador se vede gata să intre

El Salvador a făcut istorie în 2021 atunci când a devenit prima țară de pe glob care a adoptat Bitcoin ca monedă oficială. Dacă pe atunci moneda era în creştere, acum valorează o treime din maximul toamnei trecute, iar El Salvador se vede gata să intre în incapacitate de plată.

Bitcoin a fost promovat agresiv de trăznitul preşedinte al statului, Nayib Bukele, care ştiu că la un moment dat îşi pusese ironic în descrierea Twitter "cel mai cool Dictator". El Salvador este o republică din America Centrală, în vecinătatea Hondurasului şi Guatemalei şi are o populaţie de 6.8 milioane de oameni. Revenim în 2022, iar El Salvador a anunţat marţi, 26 iulie că îşi va răscumpăra obligaţiuni în valoare de 1.6 miliarde de dolari pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată.

Obligaţiunile ţării au fost tranzacţionate cu mari discount-uri în toamna lui 2021, după adoptarea Bitcoin. Pe 26 iulie trimitea două proiecte în Congres, menite să se asigure că statul are fondurile necesare pentru a face o ofertă transparentă, publică şi voluntară celor care au obligaţiuni emise de El Salvador pentru perioada 2023-2025. Ministrul de finanţe al ţării a anunţat că Guvernul va folosi o linie de creditare de la Fondul Monetar Internaţional şi se va împrumuta de la Banca Central-Americana pentru a răscumpăra obligaţiunile.

În luna mai agenţia Moody's plasa rating-ul El Salvador pentru datoria publică la nivel de "junk", adică foarte rău. Statul a cumpărat 2300 de Bitcoin în 2021 după ce a adoptat moneda că una oficială. De atunci valoarea sa a picat cu peste 50%, în ceea ce acum numim Crypto Winter. În noiembrie 2021 preşedintele Nayib Bukele promitea că se va construi un Bitcoin City, finanţat cu această monedă şi alimentat cu energie de la un vulcan. Singura taxa de acolo ar fi TVA-ul. 

Nu e clar în ce stadiu se află proiectul.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×