Huawei lansează smartwatch-ul Watch 3 Pro New, cu display AMOLED de 1.43 inch, senzor EKG și noul HarmonyOS 3.0 la bord

4.809 ori
<b>Huawei lansează smartwatch-ul Watch 3 Pro New, cu display AMOLED de 1.43 inch, senzor EKG și noul HarmonyOS 3.0 la bord</b>În cadrul evenimentului de lansare a noii versiuni HarmonyOS, Huawei a anunțat și noi produse. Am vorbit până acum despre noua tabletă Huawei MatePad 11 Pro, dar și despre ultrabook-ul MateBook X Pro 2022. Totuși, a debutat și smartwatch-ul Watch 3 Pro

În cadrul evenimentului de lansare a noii versiuni HarmonyOS, Huawei a anunțat și noi produse. Am vorbit până acum despre noua tabletă Huawei MatePad 11 Pro, dar și despre ultrabook-ul MateBook X Pro 2022. Totuși, a debutat și smartwatch-ul Watch 3 Pro într-o nouă ediție ce aduce construcție din titan și rulează cea mai nouă versiune a sistemului de operare HarmonyOS. Detalii avem mai jos.

Se numește „Huawei Watch 3 Pro New”, a debutat momentan doar în China și aduce un design premium, deși nu remarc schimbări din punct de vedere al aspectului față de varianta actuală Watch 3 Pro. Aș menționa că folosesc un astfel de smartwatch de câteva luni, iar nici dotările nu par diferite. Vorbim despre un display AMOLED de 1.43 inch în diagonală cu rezoluție de 466 x 466 pixeli și o densitate a pixelilor de 426 PPI. 

Există două variante însă, una ce implică o curea din piele, dar și una care implică curea și corp din titan. În rest, primim aici funcții pentru sănătate „standard”. Avem un senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac, senzor pentru determinarea temperaturii, dar în mod bizar, lipsește senzorul SpO2 pentru monitorizarea nivelului de oxigen din sânge. Aduce și certificare 5ATM pentru rezistență la apă și praf.

Noutatea constă într-un senzor EKG și faptul că rulează HarmonyOS 3.0. Nu au fost anunțate detalii privind bateria, deși Huawei spune că ceasul are o autonomie de 4 zile. În plus, aflăm că el are 2 GB RAM la interior și 16 GB de stocare internă. Ceasul se vinde în China pentru aproximativ 430 de dolari și nu știm încă dacă va sosi la nivel global în viitor.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×