Firefox primește un „AI kill switch”: Utilizatorii browser-ului pot dezactiva toate funcțiile bazate pe inteligență artificială dacă doresc

1.024 ori05-02-2026
Firefox primește un „AI kill switch”: Utilizatorii browser-ului pot dezactiva toate funcțiile bazate pe inteligență artificială dacă doresc

După ce Google și Microsoft au integrat funcții AI direct în browserele lor, Chrome și Edge, Mozilla a urmat trendul și a adăugat câteva funcții inteligente în Firefox. Printre ele se numără un sistem de grupare automată a tab-urilor, traduceri cu ajutorul AI și chiar acces rapid la un chatbot AI. Nu toată lumea e entuziasmată de astfel de funcții, după cum bine știm, iar compania s-a gândit să adauge și un „AI kill switch”. Mai jos avem detalii!

Vorbim despre o opțiune ce sosește odată cu actualizarea din 24 februarie, utilizatorii având posibilitatea să dezactiveze complet toate funcțiile care folosesc inteligență artificială, direct din setările browserului. CEO-ul Mozilla, Enzor-DeMeo, a declarat că „alegerea contează” și că în continuare compania vede utilitate în aceste funcții AI. Cu toate acestea, compania vrea să ofere utilizatorilor libertatea de a decide ce vor să folosească.

În plus, CEO-ul a asigurat utilizatorii Firefox că datele colectate sunt gestionate responsabil, cu accent pe confidențialitate. Unii utilizatori consideră aceste unelte AI utile, mai ales în traduceri sau organizarea taburilor. Totuși, o bună parte se arată reticentă, invocând griji legate de intimitate sau pur și simplu își doresc un browser „curat”. Faptul că Mozilla oferă opțiunea de a renunța complet la AI arată că încă mai ține cont de comunitatea sa. E un lucru pe care nu prea îl vedem la alți giganți tech.

Mă aștept să vedem totuși opțiuni similare pentru dezactivarea AI și în setările Chrome sau chiar Edge, curând. 

Via: gsmarena.com
Taguri: Firefox AI Kill Switch Optiuni AI Functii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.