Sunt momente în care ne dorim un anumit produs și îl cumpărăm, ca apoi să constatăm că nu e tocmai ceea ce căutam. În astfel de situații se apelează la retur, doar că pot exista unele condiții care ne împiedică să înapoiem produsele și să ne primim banii înapoi. Ei bine, pare-că Flanco dorește să schimbe acest lucru, iar azi aflăm că a debutat serviciul „Retur gratuit 45 zile”, marcând o premieră pe piața magazinelor electro-IT, devenind chiar retailerul cu cea mai extinsă perioadă de retur gratuit din țară. Detalii avem mai jos.
Clienții primesc astfel posibilitatea de a se răzgândi cu privire la achiziția făcută timp de 45 de zile, comparativ cu cele 14 zile garantate anterior. O veste bună este că opțiunea e disponibilă atât pentru cumpărăturile efectuate în rețeaua de magazine fizice, cât și pentru cele comandate online, pe flanco.ro. Totodată, beneficiază de aceasta atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail, spune:
“De fiecare dată când concepem un serviciu nou, pornim de la nevoile pe care le identificăm la clienții noștri. Știm că 9 din 10 clienți consultă condițiile de retur înainte de a face o achiziție. Totodată, își doresc să poată face returul cât mai ușor, spre exemplu, cu ridicarea produsului de acasă.
Clientul își dorește să aibă opțiuni, iar din acest punct de vedere, perioada în care se poate răzgândi este unul dintre cele mai importante beneficii pe care le urmărește, alături de simplitatea pașilor pe care îi are de urmat în întregul proces de achiziție, indiferent că vorbim despre online sau magazine fizice.”
Nu în ultimul rând, a fost realizat și un studiu național de către compania de cercetare Quantix, pe un eșantion de 1.300 de persoane. Potrivit acestuia, ;perioada pe care un client o are la dispoziție pentru a returna produsul cumpărat se află în top trei servicii pe care acesta le apreciază și le ia în considerare înainte de a face o achiziție.
Aflăm că în cadrul serviciului oferit de Flanco, produsele pot fi returnate fie în orice magazin din rețea, fie prin preluarea acestora de către un curier rapid, dintr-o locație aleasă de client. Ambele modalități sunt disponibile atât pentru produsele achiziționate din magazinele fizice din toată țara, cât și pentru cele comandate online. În cazul achizițiilor din magazin totuși, returul se acceptă în urma prezentării facturii sau a bonului fiscal, a dovezii de plată și a formularului de „Solicitare retur”.
În cazul cumpărăturilor efectuate pe flanco.ro, returul se inițiază prin crearea unei cereri de retur și alegerea opțiunilor de ridicare și rambursare dorite, direct în contul de client. Cele 45 de zile calendaristice se calculează de la data cumpărării, în cazul achiziției din magazin, și de la data livrării, în cazul comenzilor online.
Flanco oferă și mai multe modalități de rambursare: numerar, transfer în cont bancar, rambursare automată în contul de card, anularea tranzacției în cazul plăților prin credit ori oferirea unui card cadou, fizic sau electronic, cu o valabilitate de 365 de zile. În plus, clienții pot opta și pentru înlocuirea unui produs cu un altul disponibil în oferă, diferența urmând să fie achitată de către client sau rambursată acestuia, în funcție de prețul noului produs.
Cătălin Cîrnaru, Supply Chain Manager Flanco Retail, a declarat:
“Livrarea, returul și condițiile în care acestea se desfășoară determină comportamentul clientului și încrederea cu care acesta te învestește. Calitatea livrării este un aspect pe care căutăm permanent să îl îmbunătățim și am observat că o apreciere cu 15% a feedback-ului obținut de la client generează o scădere cu 30% a ratei de retur.
Mai departe, punându-le la dispoziție cumpărătorilor o perioadă extinsă de retur, în care să analizeze alegerea făcută, precum și opțiuni variate, facile și gratuite, reușim să le oferim un confort psihic sporit, precum și siguranța că le suntem un partener de încredere, disponibil și dornic să ajute inclusiv după momentul încheierii tranzacției.”
Pe lângă noua opțiune „Retur gratuit 45 zile”, vă reamintim că Flanco oferă o gamă completă de servicii: soluții de plată diverse și credite obținute online, verificarea coletului la livrare, rezervarea produsului online cu ridicare din magazin, garanție extinsă.