Gata de ChatGPT 5.6? Ce spun zvonurile că va aduce nou

222 ori 22-06-2026
Gata de ChatGPT 5.6? Ce spun zvonurile că va aduce nou

Se pare că OpenAI e să treacă la următorul prag al evoluţiei lui GPT, aparent chiar din această săptămână. Aparent a venit momentul să trecem la GPT-5.6. Informaţiile vin din interiorul comunităţii celor pasionaţi de AI. Compania nu a confirmat oficial noul model, dar scăpările vorbesc despre el. Ce aduce nou aflaţi mai jos.

Aparent, GPT-5.6 va fi mai priceput la raţionamente, la programare şi la înţelegerea de context în format lung. Va sosi în 3 variante: Mini, Standard şi Pro. Abonaţii OpenAI Pro au spus că au primit deja acces la noul model prin GPT-5.5 Pro, alimentând speculaţiile că se fac teste intense pe noul model. Testerii spun că peste noapte "GPT se simte mai deştept". Ei au observat îmbunătăţiri considerabile în performanţa platformei, mai ales la coding şi raţionamente logice. 

GPT

Dezvoltatorul Anshu Chimala a scris pe Twitter/X despre asta şi a partajat o comparaţie între 5.5 Pro şi 5.6 Pro. Rezultatele generate erau superioare cu 5.6 Pro. În plus, modelul cel nou are nevoie de mai puţine corecturi, nu mai halucinează şi nu mai trebuie să îl pui să refacă task-ul, pentru că iese bine din prima. Noul Chat GPT 5.6 Pro poate plănui task-uri cu mai mulţi paşi, rezolva probleme dificile şi înţelege instrucţiuni complexe. 

ai

Testerii spun că proiectele care necesitau până acum multiple revizuiri şi 20-40 de minute de muncă pot fi realizate în doar câteva minute. Mai sunt limitări pe partea de dezvoltare web front end, dar nimic major. Creşte şi numărul de tokenuri maxime la context, de la 1 milion la 1.5 milioane. Astfel modelul va procesa baze de cod mai mari, conversaţii mai lungi, documente mai ample de cercetare. 

Atenţie totuşi: nu e totul roz. GPT 5.6 s-ar mişca mai greu cu sarcinile complexe, spun alţi testeri, precum Conor Dart. În acest moment OpenAI nu a confirmat totuşi nimic despre produsele sale. Conor spune că joi avem upgrade-ul! 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>