Google a promovat noile Googlebook-uri drept laptopuri capabile să ofere acces la aproape întreaga bibliotecă de aplicații din Google Play. Situația poate fi însă mai nuanțată atunci când vorbim despre modelele echipate cu procesoare Intel. Compania tocmai a clarificat suportul aplicațiilor Android în cazul noilor tipuri de laptopuri. Iată despre ce e vorba!
A trecut ceva timp de la anunțul Google din vară, atunci când făceam cunoștință cu conceptul Googlebook. Sunt deja disponibile modele de la producători third-party, iar unele folosesc procesoare Intel bazate pe arhitectură x86. Aici apare și principala provocare: majoritatea aplicațiilor Android au fost dezvoltate în primul rând pentru cipuri Arm, arhitectură întâlnită pe telefoane, tablete și pe modelele Googlebook cu procesoare Qualcomm.
Google susține că marea majoritate a aplicațiilor Android funcționează fără probleme atât pe sistemele Intel, cât și pe cele Qualcomm. Există însă un număr redus de aplicații mai complexe și jocuri care ar putea necesita optimizări suplimentare din partea dezvoltatorilor pentru a rula la capacitate maximă pe platformele Intel.
Compania spune că lucrează împreună cu dezvoltatorii de aplicații, dar și cu Intel și Qualcomm, pentru îmbunătățirea continuă a performanței și compatibilității. Nu au fost oferite însă exemple concrete de aplicații sau jocuri care întâmpină probleme pe Googlebook-urile cu procesoare x86.
Clarificarea este interesantă în contextul declarațiilor făcute anterior de Google. Compania anunțase că magazinul Play Store va include o secțiune dedicată aplicațiilor optimizate pentru Googlebook, dar că utilizatorii vor putea instala și aplicațiile care nu fac parte din această selecție. Dieter Bohn, reprezentant Google, afirmase chiar că utilizatorii vor avea acces la „întreaga bibliotecă Play Store”.
Astfel, pare că majoritatea aplicațiilor Android sunt compatibile chiar și cu Googlebook-uri ce au la bază CPU-uri Intel. Totuși, ocazional ar putea apărea aplicații incompatibile cu performanță mai slabă sau probleme de funcționare. Pentru moment Google nu a oferit o listă clară a aplicațiilor afectate.
