GTA VI primește oficial dată de lansare! Vine mai târziu, dar „așteptarea va merita”

1.935 ori
<b>GTA VI primește oficial dată de lansare! Vine mai târziu, dar „așteptarea va merita”</b>Fanii Grand Theft Auto mai au de așteptat: Rockstar Games a confirmat oficial că GTA VI va fi lansat pe 26 mai 2026. Data vine cu întârziere față de ceea ce circula în zvonuri, iar anunțul a fost făcut printr-un mesaj scurt, dar clar, în care studioul

Fanii Grand Theft Auto mai au de așteptat: Rockstar Games a confirmat oficial că GTA VI va fi lansat pe 26 mai 2026. Data vine cu întârziere față de ceea ce circula în zvonuri, iar anunțul a fost făcut printr-un mesaj scurt, dar clar, în care studioul cere răbdare și promite că timpul extra va fi folosit pentru a livra „calitatea pe care gamerii o așteaptă și o merită”. Mai jos avem detalii.

Zvonurile inițiale indicau o lansare în toamna anului 2025, mai exact septembrie, informație ce ar fi venit de la... un agent de curățenie de la biroul Rockstar din Londra. Povestea bizară, apărută pe Reddit, susținea că pe lângă data de lansare, angajatul ar fi văzut și o hartă „uriașă”, dar nimic cu adevărat spectaculos. Totuși, toamna este o perioadă clasică pentru lansări mari de jocuri, deci predicția n-ar fi fost chiar scoasă din pălărie.

Este de înțeles de ce așteptările sunt atât de mari: primul trailer oficial GTA VI a rupt internetul în două, strângând 100 de milioane de vizualizări în doar 24 de ore. Clipul a depășit orice alt video non-muzical din istoria YouTube, întrecând inclusiv recordul deținut de MrBeast. În prezent, trailerul a trecut de 251 de milioane de vizualizări, ceea ce arată clar cât de mult își dorește publicul acest joc.

Până în mai 2026 mai e ceva de așteptat, dar cu hype-ul pe care îl vedem deja în jurul jocului, Rockstar știe că nu își permite jumătăți de măsură. Se vehiculează că următorul trailer, poate chiar cu gameplay, va apărea abia în toamna lui 2025. Acest lucru e credibil, gamerii așteaptă măcar un anunț legat de GTA VI până la finalul acestui an.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×