Odată cu trecerea lui ChatGPT la GPT 4, a devenit clar că acest chatbot cu AI nu e doar o joacă, un buzzword. Chiar poate înlocui slujbe umane, poate trece examenul de Barou şi recent a păcălit un om pentru a îl ajuta să treacă un test CAPTCHA. Acum avem şi o listă cu 20 de joburi pe care oamenii le vor pierde în favoarea AI-ului.
CEO-ul OpenAI, Sam Altman a declarat că GPT 4 este "cel mai capabil şi cel mai aliniat cu valorile şi abilităţile umane". Experţii au dezvăluit deja că joburi că telemarketer, profesor de limba engleză, copywriter şi alte roluri sunt în pericol odată cu ascensiunea AI-ului. GPT 4 se diferenţiază de predecesor şi rivali prin faptul că nu doar răspunde, ci pune întrebări. Întrebat spre exemplu ce joburi ar putea înlocui, AI-ul a livrat imediat o listă cu 20 de nume.
Le găsiţi mai jos:
- Funcţionar pentru introducere de date
- Customer Service
- Corector
- Asistent juridic
- Librar
- Translator
- Copywriter
- Market research analyst
- Social Media MAnager
- Om care se ocupă cu programările de întâlniri
- Telemarketer
- Asistent virtual
- Om care se ocupă cu transcripţiile
- Reporter de ştiri
- Agent de turism
- Meditator
- Technical Support Analyst
- Marketer prin email
- Moderator de conţinut
- Recrutor
AI-ul a mai adăugat şi că trăsături umane ca viteza, acurateţea, comunicarea, empatia, atenţia la detalii sau abilitățile de cercetare şi organizare pot fi înlocuite dacă îl lăsăm pe chatbot cu ale lui.
Personal cred că "the human touch" e vitală în anumite domenii, acolo unde ai nevoie şi de gri nu doar de o decizie în alb sau negru. Un agent de turism poate să vină cu o idee năstruşnică pentru a vinde o vacanţă, un recrutor cu experienţă "miroase" pe cineva cu CV măsluit. Un Chatbot nu poate face asta.