Ieri a avut loc debutul GPT-4o, cel mai puternic model de inteligență artificială din portofoliul OpenAI. Ei bine, la câteva ore de la debut, Ilya Sutskever, cofondator și cercetător-șef în cadrul companiei, a anunțat printr-o postare pe x.com (Twitter) că urmează să îsi dea demisia. Decizia sosește întrucât el dorește să se ocupe de un proiect personal în următoarea perioadă. Mai jos avem detalii.
Ilya Sutskever este născut în Rusia și crescut în Israel. Are 39 de ani în prezent și s-a implicat, în urmă cu șase luni, în lovitura eșuată de a-l înlătura pe Sam Altman de la conducerea OpenAI. Acesta s-a retras ulterior din Consiliul de Administrație, însă a rămas cercetător-șef, poziție din care va fi acum înlocuit de Jakub Packocki, care a coordonat proiectul GPT 4.
Iată ce declară Sutskever:
„După aproape un deceniu la OpenAI, am luat decizia de a părăsi compania. Traiectoria acesteia a fost aproape miraculoasă și sunt încrezător că OpenAI va construi AGI [inteligența generală artificială – n.r.] care este atât sigură, cât și benefică sub conducerea lui Sam Altman (…). Sunt încântat de ceea ce urmează pentru mine, un proiect personal despre care voi împărtăși detalii la momentul potrivit”.
Dacă tot vorbim despre AGI - Inteligența Artificială Generală, ea e încă neatinsă de nimeni, deși peste 70 de companii din toată lumea lucrează pentru a o atinge. Este definită ca fiind capacitatea unui computer de a învăța și de a raționa la nivel uman sau chiar peste acesta. Conceptul este controversat, numeroși cercetători considerând că aceasta nu va putea fi niciodată atinsă. Pe de altă parte, există cercetători ce cred că va fi atinsă, însă ea ar putea fi periculoasă pentru umanitate.
Altman a scris pe x.com / Twitter, după postarea lui Sutskever:
„Momentul este unul foarte trist pentru mine; Ilya este de departe una dintre cele mai mari minți ale generației noastre, o lumină călăuzitoare a domeniului nostru și un prieten drag. OpenAI nu ar fi ceea ce este fără el.”