Laptopul suprem de la Apple? MacBook Ultra ar putea schimba complet experiența utilizatorilor Mac

563 ori25-04-2026
Laptopul suprem de la Apple? MacBook Ultra ar putea schimba complet experiența utilizatorilor Mac

Conform informațiilor ajunse recent în online, Apple pregătește o schimbare importantă pentru gama sa de laptopuri premium. Deși modelele MacBook Pro de 14 și 16 inch au fost recent actualizate cu noile cipuri M5 Pro și M5 Max, următorul salt major ar putea veni sub forma unui produs complet nou: MacBook Ultra. Ce știm despre acest nou produs de top?

Informațiile provin de la jurnalistul Mark Gurman de la Bloomberg, care susține că Apple ar putea introduce acest model până la începutul anului 2027. Acesta ar deveni cel mai performant și probabil cel mai scump laptop din portofoliu, poziționat deasupra actualului MacBook Pro.

Una dintre cele mai importante schimbări ar fi trecerea la un ecran OLED. Spre deosebire de tehnologia actuală bazată pe mini-LED, OLED oferă culori mai intense, contrast mai ridicat și negru absolut, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii. Apple folosește deja OLED pe iPhone și Apple Watch, ceea ce face acest pas cumva firesc.

O altă noutate interesantă este posibilitatea introducerii unui ecran tactil. Deși Steve Jobs a criticat în trecut ideea de laptopuri cu touch, considerându-le incomode, Apple ar putea reveni asupra acestei decizii. Astfel, utilizatorii ar putea interacționa atât prin tastatură și trackpad, cât și direct cu degetele.

Designul ar putea suferi și el modificări importante. Se vorbește despre un laptop mai subțire, dar fără a elimina porturile utile precum HDMI sau MagSafe. În plus, camera frontală ar putea fi integrată într-un decupaj de tip „bulină”, în locul notch-ului actual, ceea ce ar permite introducerea unei funcții similare cu Dynamic Island de pe iPhone.

Sub capota lui MacBook Ultra ar urma să primim noi cipuri M6 Pro și M6 Max, produse de TSMC folosind tehnologia de litografiere de 2nm. Acestea ar promite un salt important în performanță și eficiență energetică. Nu în ultimul rând, Apple analizează posibilitatea integrării conectivității celulare 5G, eliminând dependența de hotspot-ul de pe iPhone. Această funcție ar transforma laptopul într-un dispozitiv și mai versatil pentru muncă în deplasare.

Deși lansarea ar putea fi amânată din cauza problemelor globale legate de memoria RAM, MacBook Ultra se conturează ca una dintre cele mai interesante evoluții din ecosistemul Apple din ultimii ani. Ar debuta fie la finalul acestui an, fie la începutul anului 2027.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×