Lenovo lucrează la o consolă de gaming portabilă, rival pentru ASUS ROG Ally / Steam Deck; Va rula Windows 11 și aduce un CPU Ryzen 7040

1.396 ori 01-08-2023
Lenovo lucrează la o consolă de gaming portabilă, rival pentru ASUS ROG Ally / Steam Deck; Va rula Windows 11 și aduce un CPU Ryzen 7040

Lenovo are multe produse de gaming în portofoliu. Cele mai răspândite și cunoscute sunt laptopurile, dar compania a lansat și tablete cu Android de gaming, în trecut și smartphone-uri Legion. Pare că acum ne pregatim de debutul unei console de gaming cunoscută sub denumirea Legion Go. Ar fi un rival pentru Steam Deck sau ASUS ROG Ally, urmând să ruleze Windows 11 și să aducă hardware atractiv. Mai jos avem detalii.

Lenovo Legion Go ar fi o consolă de gaming portabilă cu CPU capabil sub capotă, din seria AMD Ryzen 7040. E un cipset bine optimizat pentru acest gen de dispozitive, care livrează suficientă putere pentru rularea titlurilor AAA. Un avantaj în cazul acestei console de la Lenovo față de competiție ar fi display-ul generos, de 8 inch în diagonală. Pentru comparație, Steam Deck și ROG Ally au panouri de 7 inch.

Pe web au apărut doar zvonuri cu privire la această consolă, însă Lenovo nu a confirmat oficial existența sa. Compania a mai încercat să intre pe această nișă în 2021, atunci când lansa Legion Play, o consolă de gaming portabilă cu Android. Deși a fost anunțată, ea nu a ajuns la vânzare, însă, fiind doar distribuită către YouTuberi tech pentru a-i testa performanța.

Lenovo Legion Play

Debutul consolei Legion Go pare plauzibil, însă, având în vedere că mai multe companii au intrat pe această nișă recent. Lenovo are nevoie de un dispozitiv rival pentru ROG Ally de la ASUS.  Rămâne acum de văzut când va anunța producătorul această consolă, pentru că pare doar o chestiune de timp până va sosi oficial.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>