De câteva zile McDonald's a început în China o campanie de promovare a unei "lansări 5G". Gigantul fast food american se lua cât se poate de în serios, promiţând că va prezenta un produs 5G pe 16 aprilie. A venit şi acea zi şi ne-am trezit azi cu... "puiul 5G".
Teoretic toată lumea aştepta un smartphone sau ceva de gen, având în vedere că toate campaniile de teasing prezentau o siluetă curbată, obiective lucioase de cameră şi o hartă facială biometrica. Ni se promitea "super wide angle" şi "deblocare proaspătă". Cei mai puţin naivi nu au prezis un smartphone, ci o cabină de comandă McDonald's cu 5G. Când a venit ziua de 16 aprilie, peste 1 milion de utilizatori s-au logat pe serviciul video Bilibili din China pentru a vedea un live stream surpriză cu noul produs. Era de fapt o nouă specialitate de pui prăjit…
McDonald's a folosit "G" ca omonim pentru pui, pronunţat "ji" în chineză. Acel "5" din "5G" era folosit pentru 5 atribute de a descrie puiul: crocant, zemos, moale, aromat, mare. Este o campanie de guerilla marketing ca la carte, inspirată de isprăvile recente Burger King, care a tot trollat rivalii în ultima vreme. Produsul se numeşte McCrispy Chicken şi ar putea îngropa vânzările KFC în perioada următoare.
Cu această ocazie lumea a înţeles că nu tot ce zboară se mănâncă când vine vorba de marketing online și promisiuni de specs SF pentru telefoane sau.. orice. Faptul că McDonald's a ales China prima pentru a lansa aşa ceva reprezintă un fapt inedit, având în vedere duelul dintre SUA şi China... Aşteptăm acum şi un smartwatch KFC, o tabletă Burger King şi smart TV Pizza Hut. Evident concretizate ca noi preparate culinare.