Microsoft activează GPT-5 pentru utilizatorii Copilot și Microsoft 365

1.076 ori08-08-2025
Microsoft activează GPT-5 pentru utilizatorii Copilot și Microsoft 365

De abia a anunţat OpenAI Chat-GPT 5 aseară şi deja Microsoft anunţă integrarea sa în Copilot. Ce presupune ea aflaţi mai jos. Trebuie spus şi că GPT-5 e disponibil treptat pentru toţi utilizatorii, inclusiv cei cu conturi gratuite, asta a anunţat Sam Altman ieri.

Aflaţi că nouă versiune GPT-5 este deja disponibilă în Copilot, dar şi Microsoft 365 Copilot, Azure AI Foundry şi GitHub Copilot. În cadrul Copilot, vom putea schimba modelele AI automat pentru un raţionament mai profund sau răspunsuri mai rapide, în funcţie de sarcina dată.

Copilot oferă acces gratuit la GPT-5, se pare, iar cine are Microsoft 365 Copilot are acces la GPT-5 de azi. Trebuie spus că GPT-5 este un model de raţionament, putând descompune probleme complexe în paşi logici şi oferind răspunsuri mai rapide şi mai precise decât predecesorii săi. Are şi un sistem nou de protecţie numit „Safe Completions”, care oferă informaţii utile fără a expune date periculoase.

Are 3 versiuni:

  • GPT-5 pentru toţi utilizatorii
  • GPT-5 mini, disponibil când se atinge limita zilnică
  • GPT-5 Pro, disponibil doar cu abonamentul de 200 USD pe lună

GitHub include şi el GPT-5 pentru abonamentele plătite GitHub Copilot, permiţând dezvoltatorilor să testeze scrierea de cod, corectarea de cod şi alte abilităţi ale noului model.

Via: itpro.com
Taguri: Microsoft Copilot GPT-5 Inteligenta artificiala Azure AI GitHub Copilot

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.