Microsoft elimină parolele pentru conturile noi; Cum ne autentificăm?

1.273 ori
<b>Microsoft elimină parolele pentru conturile noi; Cum ne autentificăm?</b>Microsoft face încă un pas serios spre o lume fără parole. De acum înainte, orice cont nou creat pe platformele Microsoft va fi, în mod implicit, „fără parolă”. Cum se face autentificarea? Ei bine, pare că utilizatorii sunt încurajați să folosească

Microsoft face încă un pas serios spre o lume fără parole. De acum înainte, orice cont nou creat pe platformele Microsoft va fi, în mod implicit, „fără parolă”. Cum se face autentificarea? Ei bine, pare că utilizatorii sunt încurajați să folosească passkey, o metodă de autentificare ce folosește date biometrice sau un cod PIN ce se schimbă constant. Mai jos avem detalii.

Ce este de fapt passkey? E o formă de autentificare care nu se bazează pe o parolă memorabilă, ci pe metode de verificare mult mai sigure: amprentă, recunoaștere facială sau un cod PIN setat local pe dispozitivul tău. Microsoft a lansat suportul complet pentru passkey în 2023 pentru conturile personale, iar acum trece la nivelul următor: toate conturile noi sunt „fără parolă” din fabrică. De asemenea, utilizatorii ce au deja un cont Microsoft pot merge în setările de securitate și să își șteargă parola manual.

Autentificarea fără parolă nu e tocmai complicată. Poți configura passkey direct din contuol Microsoft, alegând opțiunea „Add a new way to sign in or verify”. Alternativ, poți descărca aplicația Microsoft Authenticator pe telefon, care permite autentificare biometrică sau prin notificări push. Această aplicație e disponibilă atât pe iOS, cât si pe Android.

Deși ideea de a renunța complet la parole pare SF pentru unii, Microsoft împinge direcția clară spre un viitor fără parole. Cu ocazia World Password Day, gigantul tech a și redenumit simbolic ziua în „World Passkey Day”. Cumva acest lucru are sens. Dacă nu ai o parolă, în teorie nici nu ți-o poate fura nimeni.

E o abordare radicală, dar în contextul atacurilor tot mai sofisticate, e și una logică.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×