Micuţii învaţă programare cu Orange România: cei 50 de copii câştigători ai Concursului Naţional Supercoders vor urma un curs avansat de programare

737 ori
<b>Micuţii învaţă programare cu Orange România: cei 50 de copii câştigători ai Concursului Naţional Supercoders vor urma un curs avansat de programare</b>Orange România ne informează că a desemnat cei 50 de câştigători ai Concursului Naţional SuperCoders, ediţia 2019. Juriul de specialitate a ales câştigătorii din cele peste 450 de înscrieri primite de la micuţii

Orange România ne informează că a desemnat cei 50 de câştigători ai Concursului Naţional SuperCoders, ediţia 2019. Juriul de specialitate a ales câştigătorii din cele peste 450 de înscrieri primite de la micuţii programatori. Aceştia au creat jocuri, programe şi animaţii, pornind de la o poveste dată.

Orange SuperCoders 2019

În august vă informam că Orange promovează pe juniorii cu aptitudini de programare, în cadrul unui concurs naţional SuperCoders. Cei mici porneau de la o poveste dată pentru a crea jocuri şi animaţii. Se folosea platforma online Scratch şi trebuia să fie creată o poveste a personajului Coder. Tematica era legată de protejarea mediului înconjurător şi responsabilitatea utilizării eficiente a resurselor.

Orange SuperCoders 2019

Primii 50 de finalişti vor trece la nivelul următor şi anume Academia Online SuperCoders. Acesta este un curs avansat de programare, acolo unde copiii vor învăţa despre web development pe parcursul a 10 săptămâni de curs online. Trainerii Simplon România le vor sta la dispoziţie pentru detalii. Primii 6 finalişti din cei 50 au câştigat şi premii distractive precum tablete, boxe Bluetooth şi brăţări Fitbit.

Concursul naţional SuperCoders este etapa a doua din programul SuperCoders şi s-a desfăşurat în paralel cu ateliere de programare vizuală organizate în etapa Caravana SuperCoders. Aceasta a învăţat peste 1000 de copii bazele programării, călătorind prin toată ţara. Ateliere au avut loc în mediu urban şi rural în localităţi din judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Mureş, Iaşi, Sibiu, Suceava şi Vrancea. Orange desfăşoară SuperCoders din 2014 alături de Asociaţia Simplon România.

Orange mai are şi iniţiativa Fast SuperCoders, cu o serie de ateliere gratuite de programare pentru elevii claselor IV-VII, astfel încât să descopere bazele programării prin joacă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×