Huawei a avut un stand destul de generos la MWC 2024 şi pe lângă telefoane inedite ca Mate 60 RS Ultimate Edition sau Mate X5, a adus şi soluţii pentru sălile de clasă, dar şi 5.5G. Compania a lansat Smart Classroom 3.0 - o soluţie sau platformă care beneficiază de analiză a predării cu ajutorul AI. Va crea un mediu de predare inteligent şi interactiv, în care lectorii pot realiza metode de predare noi şi interesante.
Educaţia modernă implică un ecosistem educaţional digital şi inteligent, dar şi îmbunătăţirea gradului de alfabetizare digitală, atât în cazul profesorilor, cât şi elevilor. Se încurajează de asemenea talentele inovatoare pentru viitor. Există o bază digitală pentru educaţie, ce implică şi AI şi cloud computing şi big data.
Huawei Smart Classroom sprijină organizaţiile care activează în domeniul educaţiei să construiască un nou ecosistem inteligent de predare. Compania a contribuit împreună cu Ministerul Educaţiei din Serbia la construirea de săli de clasă inteligente în peste 200 de şcoli. Universitatea Ningxia din China are un parteneriat cu Huawei, prin care a contribuit la construirea a 300 de săli de curs. Compania a mai deservit peste 5000 de ministere ale educaţiei, universităţi, institute de cercetare, organizaţii de management educaţional, din 120 de ţări.
Legat de adoptarea 5.5G, aflăm de la Li Peng, vicepreşedinte senior al Huawei şi preşedinte Carrier BG că lumea inteligentă e tot mai aproape de noi. Adopţia 5.5G a devenit un pas esenţial în drumul spre o lume mai inteligentă. Se estimează că 5.5G va intra în uz comercial în 2024. Astfel, vor putea fi construite reţelele de azi pentru aplicaţiile de mâine, pentru a avansa în lumea inteligenta. Estimările arată că până în 2030, economia inteligentă va valora peste 18.8 trilioane de dolari.
În China, Orientul Mijlociu şi Europa, principalii operatori au beneficiat deja de avantajele 5.5G la nivel comercial. Au făcut teste, cu scenarii precum conexiuni inteligente pentru oameni, locuinţe, vehicule şi stadioane. Există schimbări şi la nivel de parteneri: un operator chinez a lansat un pachet 5G livestream, pentru a oferi o legătură ideală pentru live-uri fără întreruperi.
În serviciul de transporturi apar serviciile 5G New Calling, care aduc poziţionare precisă în timp real şi interacţiune în mijlocul apelului pentru aplicaţii că cereri de despăgubire pentru asigurări auto.