Noua Dacia Spring a fost prezentată publicului la Salonul Auto de la Paris 2026; Costă 17.900 de euro și este produsă în Europa

1.613 ori 12-10-2026
Noua Dacia Spring a fost prezentată publicului la Salonul Auto de la Paris 2026; Costă 17.900 de euro și este produsă în Europa

Despre noua generație Dacia Spring am mai discutat în septembrie, atunci când aflam primele detalii despre design, autonomie și preț. Ei bine, astăzi, 12 octombrie, noua Dacia Spring a fost prezentată publicului la Salonul Auto de la Paris 2026, ocazie cu care o putem vedea mai bine și putem trece în revistă principalele noutăți. Mai jos avem detalii!

Vorbim despre a doua generație Spring, un automobil 100% electric care păstrează filosofia Dacia, dar vine cu un design mult mai robust, proporții modificate și tehnologii actualizate. O schimbare importantă este și locul de producție. Noul Spring va fi fabricat în Europa, la uzina Renault din Novo Mesto, Slovenia, renunțând astfel la producția din China.

Modelul folosește platforma RG-EV Small, împărțită cu noul Renault Twingo. Caroseria este cu aproximativ 15 cm mai lungă și cu 18 cm mai lată decât cea a generației precedente, iar portbagajul oferă acum 337 de litri. Avem linii mai angulare, blocuri optice redesenate și o identitate vizuală apropiată de cea a modelelor Dacia recente.

Dacia Spring 2027 - Fotografii oficiale (galerie)Dacia Spring 2027 - Fotografii oficiale (galerie)

La interior găsim un instrumentar digital de 7 inch, alături de un ecran multimedia de 10.1 inch pe versiunea Journey, cu suport pentru Apple CarPlay și Android Auto. Sub capotă, noua Dacia Spring primește un motor electric de 80 CP (60 kW), care dezvoltă 175 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 12.1 secunde, iar viteza maximă anunțată este de 130 km/h.

Bateria LFP are o capacitate utilă de 27,5 kWh, suficientă pentru o autonomie de până la 250 km WLTP. Standard avem încărcare AC la 6.6 kW, însă pachetul opțional de încărcare rapidă aduce AC la 11 kW și DC la 50 kW. În acest ultim caz, alimentarea de la 15% la 80% durează aproximativ 28 de minute.

Ajungem și la preț, probabil unul dintre cele mai importante aspecte. Noua Dacia Spring pornește de la 17.900 de euro, fiind astfel considerabil mai scumpă decât generația precedentă la cele mai mici prețuri ale acesteia. Dacia a comercializat peste 210.000 de exemplare Spring din 2021 și mizează acum pe un model mai matur, mai spațios și produs pe continentul european.

Rămâne de văzut dacă toate aceste îmbunătățiri vor convinge cumpărătorii să accepte și prețul mai ridicat.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>