NVIDIA renunță oficial la achiziționarea ARM după multe presiuni din partea instituțiilor de reglementare, dar și a rivalilor tech

1.280 ori
<b>NVIDIA renunță oficial la achiziționarea ARM după multe presiuni din partea instituțiilor de reglementare, dar și a rivalilor tech</b>La sfârșitul anului 2020 apărea o veste care zguduia de-a binelea industria tech la nivel global. NVIDIA ar fi vrut să cumpere ARM, tranzacția ridicându-se la o valoare de 40 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, rivalii companiei nu au fost de acord

La sfârșitul anului 2020 apărea o veste care zguduia de-a binelea industria tech la nivel global. NVIDIA ar fi vrut să cumpere ARM, tranzacția ridicându-se la o valoare de 40 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, rivalii companiei nu au fost de acord, iar instituțiile de reglementare au fost sesizate rapid. La acea vreme,e Secretarul de Stat al Marii Britanii a intervenit în achiziţie invocând îngrijorarea cu privire la securitatea naţională. Au urmat apoi procese lungi pentru a împiedica încheierea tranzacției. Azi aflăm că NVIDIA a renunțat oficial la achiziționarea ARM. Detalii avem mai jos.

Informațiile sosesc prin intermediul Financial Times, iar potrivit acestora, NVIDIA a ales să renunțe la achiziția ARM după mai multe presiuni atât din partea instituțiilor de reglementare, cât și din partea rivalilor tech. Vă reamintesc că zvonuri legate de anularea tranzacției apăreau încă din luna ianuarie a acestui an, acestea fiind acum confirmate oficial. 

Ca un reminder, această tranzacție făcea ca NVIDIA să devină un mare rival pentru Qualcomm, Intel, AMD, MediaTek și alți producători de cipseturi. Tranzacția a fost atacată de rivali, dar și de autoritățile antitrust, la nivelul UE, SUA și China. De asemenea, conform insiderilor, NVIDIA și-a avertizat încă de acum câteva zile partenerii că înțelegerea ar putea pica.

Având în vedere piedicile, renunțarea la achiziție pare o alegere firească din partea NVIDIA întrucât ar fi fost destul de dificil pentru companie să-și păstreze poziția de lider pe piața de CPU-uri cu această presiune din partea rivalilor și a autorităților antitrust.

Urmărim acum ce se va întâmpla și cu cealaltă achiziție de proporții: preluarea Activision-Blizzard de către Microsoft, pentru 70 de miliarde de dolari.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×