În vreme ce zvonurile legate de Apple insistă să ne dea detalii despre automobilul lor în ultimele zile, în feed-ul nostru de ştiri se strecoară şi informaţii interesante despre ochelarii AR/VR ai companiei din Cupertino. Aceştia primesc un preţ, detalii despre display-urile integrate, dar şi dată de lansare.
Apple Glass/Glasses au fost deja brevetaţi de ceva vreme şi auzisem la un moment dat că vom avea două perechi diferite: ochelari AR pentru purtat zilnic şi unii VR pentru gaming, ceva mai masivi. Noi scriem aici despre ochelarii Mixed Reality, care ar urma să sosească în 2022. Publicaţia The Information are detalii despre produs şi funcţiile sale. Aceasta afirmă că ar fi văzut un prototip în stadiu avansat de dezvoltare şi a primit informaţii de la o sursă de încredere, care afirmă că headsetul va avea peste o duzină de camere.
Acestea vor fi utilizate pentru tracking/urmărirea mişcărilor mâinii utilizatorilor. La pachet vin şi două ecrane 8K, ceea ce înseamnă că vom avea o imagine mult mai clară şi detaliată decât în cazul produselor rivalilor. Cele două panouri vor veni cu tehnologie avansată de urmărire a privirii, care se află în dezvoltare de ani buni. Astfel headsetul va randa complet doar pe anumite părţi de ecran. Zonele detectate ca fiind în vederea periferică a utilizatorului vor fi randate la calitate mai scăzută, reducând consumul de baterie.
Fiind un headset Mixed Reality, el va combina ceea ce vedeţi în jur cu o experienţă virtuală. Designul va fi unul compact, ca un fel de ochelari de schi/snowboard ataşaţi cu o bandă interschimbabilă. Vom avea nevoie de un cablu pentru alimentare, iar pentru control Apple explorează câteva variante. Una include un fel de "degetar" ţinut pe un deget, care preia comenzile, iar un alt prototip implică un fel de buton rotativ, poate unul crown lateral. Preţul ar urma să fie prohibitiv, de 3000 de dolari.
Între timp alte zvonuri afirmă că Apple va lansa un headset VR cu LiDAR la început de 2023, având 6 lentile la bord.