OnePlus TV îşi dezvăluie specificaţiile: televizor cu ecran QLED, 3 GB RAM, procesor MediaTek

1.801 ori
<b>OnePlus TV îşi dezvăluie specificaţiile: televizor cu ecran QLED, 3 GB RAM, procesor MediaTek</b>În ultimele zile am asistat la o invazie de scăpări OnePlus, între cele legate de primul televizor al companiei şi primele semne că vom avea un OnePlus 7T în acest an. OnePlus TV tot primeşte teasere de o lună deja şi îl aşteptăm

În ultimele zile am asistat la o invazie de scăpări OnePlus, între cele legate de primul televizor al companiei şi primele semne că vom avea un OnePlus 7T în acest an. OnePlus TV tot primeşte teasere de o lună deja şi îl aşteptăm să debuteze pe 26 septembrie în India. Hai să îi vedem specificaţiile.

OnePlus TV

Primul televizor al companiei va sosi cu un ecran QLED de 55 inch produs de Samsung, iar o listare din Google Play Developer Console tocmai a scăpat grosul dotărilor sale. Terminalul are numele de cod "Dosa", un fel de mâncare din India. Vine cu un procesor MediaTek MT5670 (încă nelansat), GPU Mali-G51 si 3 GB RAM. 

Rulează Android 9, deşi e mai probabil vorba despre Android TV în acea variantă personalizată promisă de OnePlus. Mă aştept la influenţe de la Oxygen OS din greu. Rezoluţia este listată ca Full HD aici, dar asta e probabil doar pentru meniu şi ştim deja că suportă rezoluţii 4K pentru conţinuturi. Mai ştim şi că OnePlus TV va sosi cu diagonale de 43 inch, 55 inch, 65 inch şi 75 inch.

Vor exista şi modele OLED, funcţionalitate AI şi o telecomandă deşteaptă cu Bluetooth. CEO-ul OnePlus, Pete Lau a declarat într-un interviu recent că vrea să ofere prin televizorul său acceași calitate ca şi Samsung şi Sony, dar la preţ cu câteva sute de euro mai mic.

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×