Căștile Pixel Buds Pro 2 apar în randări cu iz realist! Patru culori noi și un design revizuit pentru noua pereche de căști wireless de la Google

1.019 ori
<b>Căștile Pixel Buds Pro 2 apar în randări cu iz realist! Patru culori noi și un design revizuit pentru noua pereche de căști wireless de la Google</b>Google lansa în urmă cu doi ani prima generație de căști Pixel Buds Pro. Ei bine, pare că în 2024 ele vor primi un succesor, tipster-ul OnLeaks dezvăluind randări cu iz realist și câteva detalii cu privire la acestea (via Android Headlines). Debutul

Google lansa în urmă cu doi ani prima generație de căști Pixel Buds Pro. Ei bine, pare că în 2024 ele vor primi un succesor, tipster-ul OnLeaks dezvăluind randări cu iz realist și câteva detalii cu privire la acestea (via Android Headlines). Debutul ar urma să aibă loc pe 13 august, căștile urmând a fi anunțate alături de smartphone-urile din seria Pixel 9. Mai jos am detalii.

Conform informațiilor, Pixel Buds Pro 2 sosesc în nuanțe precum Charcoal, Porcelain, Aloe și Hot Pink. Se asortează astfel cu noile modele din seria Pixel 9. Aparent cutiuța de  transport rămâne albă, doar căștile în sine fiind colorate. Această carcasă va fi chiar mai voluminoasă față de modelul original, dar păstrează în mare parte designul predecesorului. Apare și un LED de stare undeva în centrul său. 

Un detaliu important e că Google menține designul fără tije, spre deosebire de Samsung care a adoptat acest element pentru noul model Galaxy Buds 3 Pro. Revenind la Pixel Buds Pro 2, pare că vorbim despre o grilă mai proeminentă de această dată. Se vehiculează că Google a reușit să îmbunătățească modurile ANC și Transparency, iar astfel a ales să facă acest mic „sacrificiu”de ordin estetic. 

Din păcate, nu avem încă detalii cu privire la îmbunătățirile aduse calității audio odată cu acest model. Carcasa e mai voluminoasă, iar acest lucru sugerează că autonomia ar putea crește. Pixel Buds Pro oferă în prezent până la 31 de ore de playback audio (ANC dezactivat) sau 20 de ore cu ANC activ. Sunt șanse mari ca Pixel Buds Pro 2 să depășească aceste cifre, mai ales că pe această nișă există competiție serioasă. 

Pe 13 august ar trebui să aflăm toate detaliile. Căștile Pixel Buds Pro 2 sosesc alături de telefoane precum Google Pixel 9, Pixel 9 Pro, 9 Pro XL și 9 Pro Fold. De asemenea, am aflat recent că va debuta și Google TV Streamer, o alternativă mai bine dotată pentru Chromecast.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×