vivo a confirmat oficial lansarea primului său headset de realitate mixtă, vivo Vision, programată pentru 21 august. Anunțul a fost făcut prin intermediul platformei Weibo, unde au apărut și câteva teasere interesante legate de acest dispozitiv. Mai jos avem detalii!
Designul e clar inspirat de Apple Vision Pro. Avem un corp metalic, o vizieră frontală cu display integrat și chiar o rotiță crown, care pare să controleze nivelul de opacitate al lentilelor. În plus, din imagini se poate observa o bandă textilă și un sistem de etanșare luminos în partea din spate, semn că s-a acordat atenție confortului în utilizare.
Hong Yi, șeful diviziei Smart Devices de la vivo, a oferit câteva detalii suplimentare: headsetul va oferi o experiență imersivă și control 3D precis, experiența fiind comparabilă cu ce oferă Apple Vision Pro. Asta înseamnă, cel mai probabil, gesturi cu mâinile în spațiu, fără controlere fizice. Yi a mai subliniat că headsetul va fi foarte ușor, ceea ce îl face atractiv pentru utilizare prelungită.
Totuși, vivo Vision nu va fi disponibil imediat pe scară largă. În prima fază, va putea fi testat doar în magazinele vivo din China, pe bază de programare, ca o experiență de tip demo, unde vizitatorii vor putea testa capabilitățile de spatial computing ale dispozitivului. Rămâne de văzut dacă vom vedea acest headset în Europa în următoarea perioadă.
Pare că se aglomerează treptat zona AR / VR. Momentan Meta, HTC și Apple par să fie companiile ce mizează complet pe aceste tehnologii. Samsung are în pregătire o cască de realitate extinsă însă, iar Google dezvoltă în continuare Android XR. Asta înseamnă că în următorii ani vom vedea tot mai multe device-uri de acest tip pe piață.