România introduce o taxă de 25 lei pentru coletele ieftine din afara UE; intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026

1.260 ori
<b>România introduce o taxă de 25 lei pentru coletele ieftine din afara UE; intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026</b>Cumperi des de pe Temu sau AliExpress? Din 1 ianuarie 2026, s-ar putea să plătești mai mult pentru fiecare colet. Parlamentul a votat o lege care introduce o taxă fixă de 25 de lei pentru orice colet cu valoare sub 150 de euro, trimis din afara UE..

Cumperi des de pe Temu sau AliExpress? Din 1 ianuarie 2026, s-ar putea să plătești mai mult pentru fiecare colet. Parlamentul a votat o lege care introduce o taxă fixă de 25 de lei pentru orice colet cu valoare sub 150 de euro, trimis din afara Uniunii Europene. Vizate sunt exact comenzile de pe platformele populare care livrează produse ieftine din China – Shein, Temu, AliExpress și altele de același tip.

Inițial, termenul fusese stabilit pentru noiembrie 2025, dar legea a fost amânată cu două luni. Motivația oficială ține de presiunea uriașă asupra sistemului vamal românesc, care procesează zilnic un număr uriaș de astfel de colete, în general cu produse ieftine. Se vorbește de sute de mii de livrări zilnice din China și alte țări non-UE, iar în tot acest volum statul pierde bani și control.

Taxa nu va fi plătită direct de tine, ca și cumpărător, dar va fi inclusă cel mai probabil în costul final al produsului. Obligația revine expeditorului – fie el vânzătorul, platforma sau serviciul poștal. Practic, dacă faci o comandă de pe o platformă non-europeană, cel care trimite coletul va trebui să includă și această taxă în procesul de livrare. Colectarea, declararea și virarea banilor intră în sarcina curierilor și Poștei Române, iar termenul limită este 25 ale lunii următoare livrării.

Taxa se aplică doar coletelor care ajung la destinatar. Dacă refuzi pachetul sau nu e livrat, taxa nu se plătește. În schimb, dacă returnezi coletul după ce l-ai primit, nu primești banii înapoi pentru taxa plătită.

La nivelul Uniunii Europene, fenomenul a scăpat de sub control. Deutsche Welle menționează că în 2024 au fost livrate 4,6 miliarde de colete sub 150 euro în UE, dublu față de anul anterior. 91% dintre acestea veneau din China. Cele mai multe prin Shein, Temu și altele de genul. Pe lângă faptul că presiunea logistică e uriașă, autoritățile spun că se creează inechități fiscale, probleme de mediu și dezechilibre comerciale.

Sunt vizate și tehnicile agresive de vânzare, lipsa transparenței privind reducerile, produse fără etichete clare, fără informații despre origine sau standarde de calitate. România nu e prima care introduce o taxă. Alte țări europene au trecut deja la măsuri similare sau pregătesc reglementări mai stricte.

Miza este dublă: pe de o parte să reducă evaziunea și haosul generat de milioanele de pachete ieftine importate fără control, iar pe de altă parte să dea un semnal că piața online trebuie supusă acelorași reguli ca retailul clasic. Pentru tine, ca utilizator, lucrurile se traduc simplu: livrări mai scumpe și posibil mai lente de la magazinele din afara UE, mai ales din China.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×