După discuții avute în luna octombrie și o propunere legislativă intens comentată (despre care am scris aici), trotinetele electrice intră oficial într-un regim strict reglementat. Comisia pentru Transporturi din Parlament a adoptat marți un proiect de lege care stabiliește clar cine, cum și cu ce trotinete poate circula legal pe drumurile publice. Începe o perioadă a responsabilității, cu reguli similare celor aplicate pentru alte vehicule. Detalii avem mai jos!
Printre principalele noutăți aduse de lege se numără:
- Viteză maximă de 25 km/h și motor sub 2 kW; Orice model care depășește aceste limite devine automat ilegal pe drumurile publice;
- Vârstă minimă de 16 ani pentru trotinete electrice (14 ani pentru biciclete);
- Cască de protecție obligatorie pe carosabil, indiferent de vârstă, cu o singură excepție: dacă trotineta este în regim self-service;
- Asigurare RCA obligatorie, fără excepții, inclusiv pentru trotinetele de închiriat.
Pe lângă aceste condiții de bază, noua lege interzice și folosirea telefonului mobil sau a altor dispozitive care pot distrage atenția în timpul deplasării. Iar consumul de alcool sau droguri „la ghidon” nu va fi doar sancționat, ci poate duce și la dosar penal, dacă se refuză testarea.
Parlamentarii spun că legea are ca scop clarificarea regimului legal pentru trotinetele electrice și reducerea accidentelor. Normele finale de aplicare vor veni în termen de 60 de zile după publicarea legii în Monitorul Oficial, iar ASF va reglementa detaliile privind RCA-ul.


