Tesla e una dintre companiile producătoare de automobile cu cele mai avansate sisteme de şofat autonom de pe piaţă. Între sistemul LiDAR şi deja multiplele iteraţii de sistem self driving, ai fi crezut că mergem spre autonomia completă. De fapt, tot ansamblul de senzori încă poate fi păcălit destul de uşor.
Un YouTuber pe numele său Mark Rober a făcut un experiment pentru a vedea dacă poate păcăli sistemul de şofat autonom de la Tesla prin iluzii optice, comparându-l şi cu un model Lexus. Camerele şi LiDAR-ul împreună ajuta la identificarea obiectelor şi a mediului din jur pe maşinile rivale, indiferent de condiţiile meteo, ca zăpadă sau vreme potrivnică. Totuşi Tesla se bazează de câţiva ani doar pe camere video şi identificarea inteligentă a obstacolelor.
Astfel, sistemul poate fi păcălit mai uşor decât un LiDAR. YouTuberul a făcut întâi un test cu un sistem LiDAR montant pe piept şi a parcurs un tur la un parc de distracţii Disney, recreând apoi digital traseul. Apoi a pus o un imens panou cu iluzie optică a drumului în faţa unui Lexus cu LiDAR. Acesta a scanat, în condiţiile în care sistemul scana mediul din jur de 640 ori pe secundă. A fost pus şi un pieton în faţa maşinii, în faţa căruia Lexus-ul a frânat la timp.
Mai departe a venit rândul unei maşini Tesla, care a detectat prea târziu pietonul, asta la testul de frânare automată, nu condus autonom. Pe pilot automat a oprit totuşi la timp. Pe ceață totuşi Tesla nu a mai oprit la timp, iar sistemul autonom a condus la un impact puternic. A fost simulată şi o ploaie puternică, pe care Tesla nu a mai putut livra şi a mers direct spre pieton, fără a frâna. A mai fost simulat şi un soare puternic sau răsărit, care „orbeşte” senzorii.
De data asta Tesla a oprit la timp. A mai fost şi un test cu un perete solid pictat ca în Road Runner, cu drumul. Ei bine, Tesla s-a dus direct în zid...Sunt curios ce ar spune Elon Musk cu privire la aceste teste...