Umbră de speranță pentru Huawei: poate colabora cu Microsoft și folosi Windows 10 pe laptopurile sale

1.419 ori
<b>Umbră de speranță pentru Huawei: poate colabora cu Microsoft și folosi Windows 10 pe laptopurile sale</b>Dacă la capitolul Android și aplicații/servicii aferente Google, Huawei nu are încă vreo veste bună, se pare că în cazul hardware-ului Windows, se mișcă lucrurile. Microsoft poate colabora cu Huawei, iar aceștia din urmă pot folosi Windows 10 pe laptopuri

Dacă la capitolul Android și aplicații/servicii aferente Google, Huawei nu are încă vreo veste bună, se pare că în cazul hardware-ului Windows, se mișcă lucrurile. Microsoft poate colabora cu Huawei, iar aceștia din urmă pot folosi Windows 10 pe laptopurile lor.

Microsoft ar fi primit deja acordul pentru această colaborare, fiind doar una din zecile, dacă nu sutele de companii care au depus cereri pentru a lucra cu chinezii. Huawei a început de câțiva ani să miște pe piață de laptopuri, oferind MateBook-uri cu dotări bune și preț accesibil.

Acestea veneau cu Windows 10 la bord, dar după trecerea Huawei pe lista neagră, colaborarea cu MS a devenit minimă. Au fost căutate alternative, s-a vehiculat Harmony OS sau chiar Linux, iar Huawei ar fi amânat sau anulat chiar lansarea unor laptopuri în vară. Până la urmă în China au ajuns la vânzare MateBook-uri cu Linux preinstalat.

Ei bine, totul intră pe făgașul normal acum că Microsoft a primit o licență de la Departamentul Comerțului din SUA, putând colabora cu Huawei și să îi echipeze laptopurile cu Windows 10. Era cazul unui refresh de lineup de laptopuri, pentru că ultimele modele au avut procesoare Intel de generație mai veche. Google rămâne totuși în standby pentru colaborarea cu creatorul seriei P, seriei Mate și a sub gamei Honor.

Celor de la Huawei li s-a extins perioada de grație recent cu 90 de zile, lucru ce le permite colaborarea cu câteva companii din SUA. Cert e că acest lucru nu le oferă o perspectivă promițătoare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×