Un inginer Google a demisionat după ce a aflat că AI-ul Bard este antrenat prin intermediul datelor din ChatGPT

7.925 ori
<b>Un inginer Google a demisionat după ce a aflat că AI-ul Bard este antrenat prin intermediul datelor din ChatGPT</b>Microsoft și Google se află într-o competiție serioasă în acest an, ambele companii încercând să capitalizeze noile tehnologii bazate pe AI. Marele G. a cam rămas în urmă, însă, Microsoft având ca aliat OpenAI, startup-ul care a creat ChatGPT

Microsoft și Google se află într-o competiție serioasă în acest an, ambele companii încercând să capitalizeze noile tehnologii bazate pe AI. Marele G. a cam rămas în urmă, însă, Microsoft având ca aliat OpenAI, startup-ul care a creat ChatGPT. Azi aflăm prin intermediul publicației Windows Central o poveste destul de interesantă. Se pare că Google folosește date din ChatGPT pentru a-și antrena propriul AI - Bard. Un angajat a demisionat la aflarea veștii. Detalii avem mai jos.

Bing Chat, motorul de căutare cu AI de la Microsoft, e bazat pe ChatGPT. Mulți așteaptă un pas în față și din partea Google, un produs software competitiv pentru varianta oferită de către compania lui Bill Gates. Totuși, așa-numitul Bard a făcut o gafă de proporții la debut, valoarea acțiunilor Google scăzând masiv în urma incidentului. 

Conform publicației TheInformation, un cercetător AI de la Google s-a hotărât să demisioneze după ce a aflat că Google folosește date din ChatGPT pentru a antrena motorul de căutare Bard fără autorizație. Jacob Devlin, pe numele său, a ales să părăsească Google și să se angajeze chiar în cadrul OpenAI, pentru a lucra la ChatGPT. 

Google ar folosi platforma ShareGPT pentru a antrena Bard. Totuși, doar Microsoft are în prezent o licență exclusivă prin care poate folosi tehnologie ChatGPT în scopuri comerciale. Dacă informațiile se dovedesc a fi reale, OpenAI ar putea da Google în judecată. Ar fi un proces greu, având în vedere că vorbim despre o tehnologie nouă, încă neînțeleasă pe deplin de toată lumea.

Sunt și voci care susțin că e un „paradox” întrucât modelele de inteligență artificială sunt antrenate prin intermediul unui conținut „împrumutat”. Cu alte cuvinte, nici OpenAI nu a obținut licențe de la scriitori, videografi, artiști sau alți creatori de conținut pentru a-și antrena modelul AI. Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, consideră că OpenAI GPT este cel mai mare progres în materie de tehnologie de la 1980 până în prezent. 

În contrast, un grup de experți și directori din industria AI, printre care se află și Elon Musk, au cerut recent o pauză de la antrenarea modelelor de inteligență artificială. Mulți se tem de aceste sisteme puternice de inteligență artificială și consideră că dezvoltarea lor ar trebui continuată doar după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive și că riscurile vor putea fi gestionate. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×