A trecut ceva vreme de când nu l-am mai văzut pe Harvey Keitel la treabă şi acum iată-l într-un serial dramatic şi romantic despre povestea celor din lagărele Celui De-Al Doilea Război Mondial. Producţia SkyShowtime se numeşte "The Tattooist of Auschwitz". Primul trailer tocmai a devenit public.
În ciuda evenimentelor oribile din Auschwitz au fost şi poveşti de dragoste acolo, precum cea zugrăvită în serial. Ştiu că Barbra Streisand a compus o piesă în exclusivitate pentru serial, o premieră pentru cariera sa. Cunoscut în română ca "Tatuatorul de la Auschwitz", acest serial din 6 părţi este bazat pe best seller-ul internaţional scris de Heather Morris şi este inspirat de povestea reală a lui Lali şi Gita Sokolov.
Ei s-au cunoscut în vreme ce erau prizonieri în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Lali este jucat de Harvey Keitel, la o vârstă înaintată, iar el îi povesteşte lui Heather Morris (Melanie Lynskey) experienţa de atunci. Tânărul Lali este jucat de Jonah Hauer-King, în vreme ce pe Gita o joacă Anna Prochniak. De coloană sonoră s-a ocupat Hans Zimmer.
De acest titlu? Pentru că Lali a primit imediat ce a ajuns în lagăr meseria de a imprima numerele de identificare pe braţele celorlalţi prizonieri, fiind "tatuator". Un personaj care se anunţă pe cât de oribil pe atât de fascinant este Ştefan Baretzki, ofiţer SS instabil jucat de Jonas Nay. Întreaga producţie are ceva ce îmi aminteşte de "Lista lui Schindler".
Toate episoadele vor fi disponibile pe SkyShowTime din 7 iunie. Te poți abona la serviciul de streaming aici.