Viteza astronomică în transferul de date: Japonia atinge un prag neînchipuit, 22,9 Pb/s (petabiți pe secundă)

3.218 ori
<b>Viteza astronomică în transferul de date: Japonia atinge un prag neînchipuit, 22,9 Pb/s (petabiți pe secundă)</b>Japonia a reușit o performanță remarcabilă în lumea tehnologiei, stabilind un nou record mondial în materie de transfer de date. Cercetătorii de la Institutul Național de Tehnologie Informațională și Comunicații din Japonia (NICT) au surclasat precedentul

Japonia a reușit o performanță remarcabilă în lumea tehnologiei, stabilind un nou record mondial în materie de transfer de date. Cercetătorii de la Institutul Național de Tehnologie Informațională și Comunicații din Japonia (NICT) au surclasat precedentul record de 10,66 petabiti pe secundă, atingând un nivel impresionant de 22,9 petabiti pe secundă. Acest record constituie peste 20 de ori volumul total de date transferat la nivel global într-o secundă.

Comparativ, România ocupă locul 25 la nivel mondial în ceea ce privește viteza medie de internet, cu 100,66 Mbps, potrivit unui studiu efectuat de Cable.co.uk, care a evaluat peste 320.000 de conexiuni. Acest nou record stabilit de Japonia reprezintă un avans semnificativ față de vitezele medii de internet la nivel global.

Inovația japoneză a fost posibilă prin aplicarea tehnologiilor avansate de multiplexare, optimizând atât spațiul, cât și lungimea de undă în comunicațiile prin fibră optică. Ei au utilizat un cablu cu 38 de nuclee, fiecare capabil de a susține un transfer de date între 0,3 și 0,7 petabiti pe secundă, creând astfel 114 canale spațiale și maximizând capacitatea de transmisie a datelor.

Acest progres reprezintă nu doar un triumf pentru Japonia, ci și un pas major în evoluția tehnologiei de comunicații la nivel mondial. Descoperirile legate de acest record au fost prezentate la Conferința Europeană de Comunicații Optice (ECOC 2023), marcând un moment important pentru viitorul comunicațiilor.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×