La aproximativ o săptămână de la articolul meu despre cum ar trebui să acționeze guvernanții noștri și să ajute Digi să facă pasul spre orbită, AI și comunicațiilor hibride, apare o veste care nu face decât să adâncească contrastul: Vodafone și AST SpaceMobile anunță formarea unei constelații europene de sateliți, cu centru operațional în Germania, pentru o rețea directă satelit-telefon destinată atât civililor, cât și autorităților. Nu vorbim despre planuri vagi sau „strategii naționale pe hârtie”, ci despre un proiect concret, coordonat din inima Europei, cu accent pe suveranitate digitală și independență tehnologică față de giganții non-europeni.

Joint-venture-ul dintre Vodafone și AST SpaceMobile vine ca o replică la hegemonia Starlink și pune pe masă o rețea care nu mai are nevoie de infrastructură terestră ca să funcționeze. Vorbim despre conectivitate directă satelit-telefon, un model care poate asigura acoperire în zonele unde rețelele mobile tradiționale eșuează: sate izolate, terenuri montane, frontiere, sau zone de conflict. Dar și în situații critice: inundații, cutremure, crize umanitare. Germania va găzdui centrul de comandă al rețelei, cu funcții de criptare și control satelitar – un „command switch” gândit special pentru ca Europa să nu mai depindă de licențele, serverele și backend-ul din Silicon Valley.
Rețeaua va completa acoperirea clasică oferită de operatorii mobili, dar miza e mai mare: crearea unui ecosistem de comunicații reziliente și independente. 21 de state membre UE și-au manifestat deja interesul - printre care probabil și România. Operaționalizarea comercială e planificată pentru 2026, iar până atunci AST SpaceMobile vrea să trimită pe orbită până la 60 de sateliți (râmâne văzut cu cine..). Mult mai puțin decât cei peste 8.000 din flota Starlink, dar suficient pentru a acoperi Europa și a răspunde rapid în caz de urgențe. Într-o lume în care infrastructura telecom a devenit armă geopolitică, Europa pare că începe să joace serios în sfârșit.
Pe fundal, cifrele spun o poveste interesantă: potrivit Novaspace, piața globală pentru conectivitate satelit-telefon ar putea depăși 10 miliarde de dolari până în 2033. În același timp, SpaceX investește agresiv în expansiune, cumpărând licențe în SUA cu 2,6 miliarde de dolari și semnând acorduri cu operatori telecom precum Veon, pentru a-și extinde rețeaua către încă 150 de milioane de utilizatori.
Europa nu mai are luxul să stea pe margine. Vodafone, prin această mutare, își propune să securizeze o parte din această piață, dar și să creeze o alternativă viabilă la infrastructura digitală globală dominată de SUA și China. Să vedem și reacția celorlalți jucători din UE și de ce nu, a celor de la DIGI...


