Xiaomi ar putea amâna lansarea primului său automobil; Testele sistemului de conducere autonomă nu arată prea bine

1.811 ori
<b>Xiaomi ar putea amâna lansarea primului său automobil; Testele sistemului de conducere autonomă nu arată prea bine</b>Xiaomi a anunțat că lucrează la propriul său automobil în urmă cu mai bine de un an. Totuși, vorbim despre un produs nou, iar dezvoltarea și producerea unui autovehicul se dovedește a fi o sarcină mult mai complicată decât dezvoltarea unui smartphone

Xiaomi a anunțat că lucrează la propriul său automobil în urmă cu mai bine de un an. Totuși, vorbim despre un produs nou, iar dezvoltarea și producerea unui autovehicul se dovedește a fi o sarcină mult mai complicată decât dezvoltarea unui smartphone. După ce au existat probleme legate de reglementări, acum se pare că producătorul s-a lovit de probleme în cazul sistemului de conducere autonomă. Mai multe detalii avem mai jos.

CEO-ul Lei Jun anunța că faza de productie în masă pentru acest automobil va începe în 2024 conform planurilor. Cu toate acestea, publicația chineză Powerhouse spune că cel puțin doi angajați în cadrul Xiaomi Ev au confirmat că există probleme în cazul sistemului de conducere autonom. Pe scurt, compania face progrese în cazul dezvoltării acestui automobil, doar că lucrurile se mișcă mai încet decât se preconiza inițial. 

Se pare că multe piese necesare pentru dezvoltarea proiectului întârzie a fi livrate, iar conform altui angajat, sistemul interactiv ar fi trebuit terminat de mult timp. Fără aceste componente, proiectul nu poate fi finalizat. Mai interesant, Xiaomi a postat recent un clip în care prezintă tehnologia de conducere autonomă. Cu toate acestea, angajații spun că multe părți din acest clip au fost tăiate și editate, pentru a nu prezenta și erorile apărute în procesul de dezvoltare.

Xiaomi investește mulți bani pentru acest proiect legat de automobile. Doar în ultimul trimestru din acest an a investit 116 milioane de dolari. În total au fost cheltuiți în jur de 260 de milioane de dolari doar în acest an, iar compania plănuiește o investiție de 10 miliarde de dolari în 10 ani pentru business-ul său legat de automobile.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×