Chiar dacă teoretic încă avem de aşteptat iPad-uri şi MacBook-uri noi în această lună, deja au început şi scăpările legate de iPad-urile din 2024. Aflăm spre exemplu că Apple ar putea adopta o tehnologie OLED hibrid, care i-ar permite să creeze iPad-uri mai subțiri în 2024.
Informaţia vine de la Digitimes, care are surse în cadru producătorilor de componente şi furnizorilor Apple. Ce înseamnă panou OLED hibrid? O combinaţie de substraturi din sticlă OLED cu peliculă subţire şi flexibilă OLED. Astfel panoul rezultat va face tableta mai subţire decât un dispozitiv cu panou OLED rigid. Se pare că şi costurile de producţie s-ar reduce, pentru că nu mai e nevoie de retroiluminare.
Primele indicii cu privire la tehnologia OLED hibrid apăreau într-un material din august al publicaţiei sud coreene The Elec. Acolo era scris că Apple va adopta aşa ceva pe iPad-uri din 2024. Sursa scria şi că Apple preferă OLED-urile hibrid faţă de cele flexibile folosite pe iPhone-uri pentru că acestea din urmă au probleme la diagonale mai mari. Apare acel efect de "warping", care pare a deforma imaginea şi se întâmplă asta de obicei la panouri OLED flexibile de peste 10 inch.
Primele ecrane OLED erau rigide, cu substrat din sticlă. În ziua de azi avem peliculă de polyimid în loc de sticlă. Această tehnologie e mai ieftină, uşor de produs, uşoară şi flexibilă. Apple ar lucra cu Samsung şi LG, dar şi cu Taiwan Surface Mounting Technology ca parteneri pentru acest proiect. Nu renunţă nici la iPad-urile cu panou mini LED.