Xiaomi a avut atât de multe noi produse lansate ieri în Munchen alături de Xiaomi 15T Pro încât ne întindem și a doua zi cu acoperirea lor. În articolul de față vorbim despre tableta Redmi Pad 2 Pro, un model accesibil ce pune la bătaie ecran de 12.1 inch LCD, cu 120Hz refresh rate, rezoluție 2.5K, luminozitate de până la 600 nits și care oferă și opțiune cu panou mat.
Avem și opțiuni WiFi sau WiFi + 5G, iar ca procesor s-a ales aici un Snapdragon 7s Gen4. Primim până la 8 GB de RAM LPDDR4X, până la 256 GB stocare flash și o veste bună este aceea că primim un slot pentru carduri microSD ce pot urca până la 2 TB.
Tableta vine cu o cameră de 8 mpx în spate, asta pe variantele Pad 2 Pro Matte, în timp ce varianta 5G are 13 mpx. Pentru selfie-uri nu sunt diferențe și avem 8 mpx pe toate 3. Mai punem la socoteală și certificare TUV Rheinland pentru emisii reduse de lumină albastră, iar legat de modelul mat, acesta are ecran cu nano-textură ce poate reduce reflexiile cu până la 97%.
Redmi Pad 2 Pro mai oferă baterie de 12000 mAh cu încărcare la 33W pe fir, 4 difuzoare la bord cu Dolby Atmos și avem și WIFi 6, Bluetooth 5.4. Prețul este de 315 euro pentru modelul 8/256 GB pe Amazon DE.